Connect with us

Hi, what are you looking for?

Ciudățenii

Transmiterea telepatică a ordinelor și influențarea maselor mari de oameni ! Armele NECONVENȚIONALE

psycho

Zeci, sute, mii, zeci de mii de oameni dintr-o zonă de pe glob năvălesc brusc spre o țintă și nimeni nu știe de ce toți se duc numai într-acolo.

Unele țări au instituit bariere în calea lor, dar nimeni și nimic nu i-a oprit, valuri întregi trecând peste granițe sau peste vămi, fără vize și pașapoarte. În mod curios, legile internaționale nu au mai avut nicio valoare. Apoi, tot din motive necunoscute, ca și cum cineva ar fi schimbat modul de gândire al unor factori politici, aceleași țări care au vrut să oprească trecerea puhoaielor de refugiați,  au ridicat toate restricțiile, le-au deschis porțile, le-au pus la dispoziție trenuri și autobuze ușurându-le drumul spre scopul lor neștiut. De ce se întâmplă toate acestea? La ce fenomen suntem martori și părtași fără să știm, de fapt, ce se petrece?

Recunoaștere târzie
La 31 iulie 2014, în cadrul unei festivități solemne, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a decorat un general a cărui activitate a fost una plină de rezultate deosebite.  Mihail Alexeevici Moiseev s-a născut la 22 ianuarie 1939, a fost Șef al Statului Major General al Armatei URSS, Prim-viceprim-ministrul Apărării al URSS, consilier personal al președintelui, unul dintre semnatarii, în numele Guvernului URSS, a Protocolului privind tipurile de  echipamente existente  din cadrul Tratatului cu privire la forțele armate convenționale în Europa, la 19 noiembrie 1990. Dar, dacă din activitatea respectabilului general se cunosc multe lucruri, puțini sunt cei care știu că el este inițiatorul creării, în 1989, a celebrei unități 10003 h, o structură secretă care avea ca obiectiv cercetarea și exploatarea posibilităților de folosire în domeniul militar a fenomenelor paranormale.

Prima misiune a comandantului numit atunci, colonelul Alexei Yurevici Savin, a fost aceea de a cerceta efectele câmpurilor de  torsiune, acele turbioane cuantice care nu au energie proprie dar pot transfera informații cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Unele dintre realizările acestor specialiști au fost aplicate în teatrele de război, rezultatele fiind excepționale. În timpul primului război cecen, 11 decembrie 1994-31 august 1996, oamenii colonelului Savin au descoperit, prin metode paranormale, locul de amplasare a câmpurilor de mine inamice, dispunerea punctelor lor de comandă și direcțiile pe care urmau să atace. Oficial, activitatea unității 10003 h a fost suspendată la sfârșitul anului 2003, neoficial rezultatele de acum sunt însă rodul unor activități demarate cu mult înainte.

Începuturi vechi
Alexandr Mihalovici Butlerov s-a născut la 15 septembrie 1828 și a murit la 17 august 1886. Mare savant rus, el a descoperit hexamina și formaldehida (1859), doi compuși organici cu multiple întrebuințări. Savantul a avut însă și alte preocupări, el fiind primul în lume care a explicat cum se manifestă sugestia mentală între un hipnotizator și un hipnotizat. El a afirmat că există niște „radiații ale creierului și ale sistemului nervos” și că „mișcarea acestor curenți este asemănătoare cu cea a curenților din conductorii electrici”, ceea ce explică transferul semnalelor (ideilor, gândurilor, n.n) de la creierul unei persoane la creierul alteia. Bernard Bernardovici Kajinski (1890-1962) a fost inginer electronist și a fost primul care a desfășurat cercetări în domeniul telepatiei biologice și a undelor electromagnetice ale creierului. Rezultatele sale, împreună cu cele ale lui Butlerov, au stat la baza experimentelor desfășurate ulterior. În 1920, academicianul Petr Petrovici Lazarev (1878-1942), biofizician, a studiat în premieră posibilitatea capturării „în exterior” a gândurilor unui om „sub formă de unde electromagnetice”.

psychotronics

De aici și până la „transmiterea” altor unde de acest gen, pe care să le recepționeze un creier uman, nu a mai fost decât un pas. Manipularea era astfel începută: de cele mai multe ori subiectul în cauză credea că toate gândurile care îi vin în minte sunt creații ale creierului său, deși totul îi era dictat din afară. În 2014, academicianul rus Vlail Petrovici Kazancev, savant de notorietate mondială, a împlinit venerabila vârstă de 90 de ani. El s-a ocupat, printre altele, de descoperirea particulelor psi și de transmiterea de informații la nivel celular. Cercetările sale au demonstrat că informațiile transmise prin canalul psi sunt de natură electromagentică, adică la fel ca undele radio sau TV.

Pe baza rezultatelor obținute de Kazancev s-a trecut la fabricarea unor generatoare capabile să transmită ordine și să influențeze mase mari de oameni, transformând astfel acțiunea asupra unui singur individ în manipularea unor comunități întregi. Yakov Rudakov, doctor în științe medicale, afirma că aceste generatoare au niște programe NLP, programe neuro-lingvistice, care pot produce halucinații, viziuni, auzirea unor voci „venite din cer”, dar și diminuarea voinței, transformarea indivizilor în executanți docili a unor instrucțiuni psihotronice, a unor ordine care „pur și simplu le-au venit în cap”, ele fiind induse din cu totul altă parte.

Morți inexplicabile
Armele psihotronice și efectele lor prezintă o importanță deosebită, astfel că secretele legate de ele sunt păzite cu strășnicie, uneori chiar cu sacrificii omenești. La sfârșitul anului 1924, inginerul Bernard Kajinski a efectuat primul experiment prin care unui câine i s-a transmis, pe cale mentală, să meargă într-o bibliotecă, să aleagă o anume carte și să o aducă stăpânului. Animalul a îndeplinit întocmai ordinul neauzit. Serviciile secrete sovietice i-au cerut lui Kajinski să testeze invenția și pe oameni. După ce e realizat un nou generator și l-a probat cu succes, în 1928, savantul a fost invitat la NKVD, Comisaritul Poporului pentru Afaceri Interne, poliția sovietică, de unde nu s-a mai întors. A fost declarat mort după 34 de ani. După tentativa de lovitură de stat din 1991, Boris Karlovici Pugo, fost Ministru de Interne al URSS, s-a sinucis prin împușcare. Serghei Fiodorovici Akromaiev (1923-1991), mareșal al URSS, s-a spânzurat cu perdeaua în propriul său birou. Ulterior, mormântul său a fost deschis de necunoscuți și i s-au furat hainele.

La 26 august 1991, Nikolai Efimovici Krucina, trezorier al CC al PCUS, s-a sinucis aruncându-se de la etaj. Câteva zile mai târziu, pe 6 octombrie același an, Georgy Pavlov îi urmează exemplul. Pe 17 octombrie, Dmitri Lisovolik, fost adjunct în Departamentul Relații Internaționale al PCUS, s-a aruncat pe geam de la etajul al 12-lea în timp ce avea casa plină cu musafiri. Au existat afirmații că toți aceștia au acționat sub impulsul unor arme psihotronice. Povestea s-a repetat în zilele noastre. La 30 ianuarie 2002, Andrei Bruslinski, directorul Institutului de Psihologie Aplicată de la Moscova, a terminat proiectul unui dispozitiv psihotronic menit să ajute la prinderea teroriștilor.  Aparatul urma să fie prezentat oficial a doua zi. Seara, soția sa l-a găsit mort pe scara blocului. Avea la mână ceasul scump și verigheta de aur, banii erau împăștiați pe jos dar nu lipseau din ei, singurul lucru care nu a fost găsit a fost servieta cu planurile aparatului respectiv.

În loc de răspuns
La 27 ianuarie 1986, la cererea CC al PCUS, doctorul Biol Valery Buzzards a realizat un sistem psihotronic care a fost plasat pe o orbită circumterestră. Acesta avea posibiliatea și capacitatea de a influența comportamentul unor grupuri mari de indivizi, oriunde se aflau pe glob. În ziarul „Cronica” din octombrie 1990, generalul O.D. Kalughin, fost șef al Serviciului de Informații Externe al KGB, a declarat că știe de existența unor arme psihotronice și de efectele lor asupra creierului uman. În „Komsomolskaia Pravda” din 27 august 1991, profesorul Viktor Alexandrovici Siedleski, inginer, vicepreședinte al Ligii Independente a Oamenilor de Știință din Rusia, a spus clar: „La Kiev s-au fabricat în serie generatoare psihotronice care au fost testate pe oameni”. Experiențe asemănătoare, cu efecte dezastroase asupra oamenilor, au fost efectuate și de americani în toate teatrele de război în care au fost prezenți.

Cercetări intense desfășoară și  alte state cu armate puternice. Pare o nebunie, dar cercetările în acest domeniu, începute de mult timp, sunt  acum în plină derulare. Și mai stupefiant este că nu știm cine stă la baza acestor manipulări, marile puteri acuzându-se reciproc, angajându-se să stopeze aceste acțiuni dar, în secret, intensificând căutările și experimentele, ca și cum cineva ne împinge de la spate într-o direcție care nu ne este cunoscută.

sursa: lumeamisterelor.com

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.