Connect with us

Hi, what are you looking for?

Actualitate

(VIDEO) Cea mai înaltă cascadă din lume. Imaginile sunt impresionante.

foto: Omofon

Cea mai înaltă cascadă din lume se află în Venezuela și se numește Salto del Angel (Cascada Îngerului), în onoarea pilotului descoperitor, James Angel (înger în dialectul local). El a comunicat lumii despre acest miracol în anul 1933.

Cascada se află rătăcită în jungla din sud-estul Venezuelei și face parte din Parcul Național Canaima. Munții, de unde își are începutul Salto del Angel Angel, sînt numiți Tepuis , fiind uimitori de frumoși, (mai sunt numiți munți-mese, căci au vîrful plat și pante abrupte). Muntele însuși de pe curge în jos cea mai înaltă cascadă este numit Auyantepui, care în traducere înseamnă „Muntele Diavolului”. Punctul cel mai înalt al cascadei este considerată înălțimea de 979 de metri, apa însă cade de la înălțimea de 807 de metri.

Este destul de dificil de ajuns la cascadă. Autostrăzi în această zonă nu sînt. Dar, pe de altă parte, acest lucru e spre bine. Veți vedea cea mai înaltă cascadă din lume în toată splendoarea ei naturală primordială. Turiștii sînt de obicei transportați în avioane nu foarte mari, ca să poată admira priveliștea. Cel mai bun mod de a face cunoștință cu cascada va fi turul cu barca (care, de obicei, durează 2-3 zile).

CURIOZITĂȚI DESPRE CEA MAI ÎNALTĂ CASCADĂ DIN LUME.

Apa căzînd de la o asemenea înălțime, nu ajunge, practic, la sol, divizîndu-se în zbor, în particule mărunte, formînd ceva ca o ceață care se răspîndește pe cîțiva kilometri în jur. Debitul de apă al cascadei e de circa 300 m³ pe secundă.

La 16 noiembrie 1933 James Angel a descoperit această cascadă, dar doar abia la 9 octombrie 1937 a revenit la el. Dar la aterizare aeronava a fost avariată, iar pilotul împreună cu echipajul s-au văzut nevoiți să meargă timp de 11 zile pînă la civilizație.

Aeronava lui James a rămas timp de 33 de ani, unde a lăsat-o. Apoi, ce-i drept, aceasta a fost mutată cu un elicopter la Muzeul Aviației din orașul Maracay. Se menționează că în anul 1910, cascada a fost descoperită de exploratorul Ernesto Sánchez La Cruz, dar dintr-un motiv anume doar lui James Angel i-a reușit să o facă cunoscută opiniei publice. Cascada este inclusă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO din 20 decembrie 2009, Hugo Chavez (la acel moment președinte al Venezuelei), a redenumit Cascada Angel în Kerepakupai Meru, care corespunde uneia dintre denumirile sale locale.

sursa: gandul.info

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.