În Scandinavia acoperișurile verzi nu reprezintă o noutate, iar arhitectura lor persistă de secole, mai exact, pînă la sfârșitul secolului al 19-lea, acoperișurile tip gazon au fost cel mai frecvent tip de acoperișuri, întâlnit, în rândul caselor din Norvegia rurală.
Procesul de creare a unui acoperiș tip gazon este destul de complex. Elementul principal al unui astfel de acoperiș este scoarță de mesteacăn.
Aceasta este dură, impermeabilă, ușor de decojit de pe trunchi și, cel mai important, gratuită și abundentă pe tot întinsul Norvegiei. Așadar, scoarța era aplicata pe acoperișul casei și imediat acoperită, cu straturi multiple de sol pentru a nu se mișca.
Grosimea stratului era foarte importantă, pentru trăinicia acoperișului. Dacă acesta era mai subțire de 15 cm, nu avea sa treacă cu bine de o vara aridă, iar dacă depășea 20 cm în grosime, devenea excedentar, iar greutatea lui risca sa rupă acoperișul.
Masa aproximativa a materialului de pe o casa era de 50 de kilograme pe metru pătrat, dar, în urma unor ploi abundente, putea ajunge chiar și la 80 de kilograme pe metru patrat.
sursa și foto: feedler.ro
