Mina de diamante Mir, situată în cel mai îndepărtat colţ al Siberiei a fost, în anii ’50, „barca de salvare” a URSS-ului. Cum s-a întâmplat asta?
Slava Stepanov, alias Gelio, un fotograf rus din oraşul Novosibirisk, Mongolia, călătoreşte în jurul Asiei Centrale fotografiind oraşele, infrastructura şi alte artefacte ale civilizaţiilor din regiunile întâlnite. Aşa a ajuns Gelio să viziteze Mirny, un oraş cu doar 37.000 de locuitori, situat în cel mai nordic punct al Siberiei, care a jucat un rol crucial în istoricul Uniunii Sovietice, relatează independent.md.
Ambiţia lui Stalin de a construi URSS sub forma unui uriaş imperiu industrial, trebuia sprijinită deopotrivă cu bani lichizi, dar şi cu diamante, necesare atât ca resursă finainciară, dar şi pentru fabricarea maşinăriilor şi a ustensilelor. Astfel, în 1950, geologii ruşi trimişi de Stalin în Siberia să caute eventuale surse de diamante, au găsit kimberlite, nişte roci în apropierea cărora se găsesc de obicei diamante. Continuând căutările, au descoperit mina Mir, o groapă imensă ce se întinde pe aproape 2 km, care a devenit furnizoarea de diamante necesare pentru construirea imperiului URSS. Mina Mir şi oraşul Mirny, aşezat la propriu „pe marginea prăpastiei”, au fost fondat în 1955.
Exploatarea minei Mir a fost extrem de dificilă – temperaturile din Mirny fiind atât de scăzute, era aproape imposibil de săpat în majoritatea lunilor dintr-un an. Până şi oţelul ceda. Astfel, inginerii sovietici au recurs la măsuri extreme, folosind motoare cu reacţie pentru a arde stratul de permafrost (sol îngheţat tot timpul anului), ca să poată ajunge la pământul de sub el. În porţiunile prea îngheţate au folosit dinamită. De atunci, dat fiind faptul că permafrostul a devenit prea moale pentru a susţine clădirile, oraşul Mirny e sprijinit pe catalige de oţel.
A existat totuşi un mister privitor la diamantele extrase din mina Mir, pe care nici comercianţii de diamante nu l-au înţeles, şi care rămas neelucidat până în prezent: toate aveau aceeaşi dimensiune şi formă, şi erau numite „urşi argintii”.
O altă curiozitate este că elicopterele nu pot zbura deasupra imensei gropi, deoarece forţa aerului de dedesubt le-ar putea trage înăuntru. În schimb, aceasta poate fi văzută din spaţiu.
Din anul 2000, mina Mir este închisă, dar exploatarea continuă prin zeci de tuneluri, producând în continuare aproape 2200 kg de diamante pe an.
