Connect with us

Hi, what are you looking for?

S.O.S.

Domnule Cioloş, decât „Cuminţenia Pământului”, nu mai bine salvăm o tânără de 33 de ani?

elena

Personal n-am dat niciun ban pentru ”Cumințenia Pământului”, chiar dacă Dacian Cioloş m-a îndemnat să fac asta și nici nu am de gând să o fac deoarece consider că există cauze mult mai importante, cauze care privesc în mod direct supraviețuirea unor români care riscă să moară deoarece statul român este incapabil să îi ajute.

Nu spun că este bună sau rea ideea de a strânge bani de la români pentru a aduce o operă de o valoare incontestabilă înapoi în patrimoniul național.

Dar aș da mai degrabă bani pentru ridicarea unui spital sau a unei clinici în care românii să poată spera la câteva zile de viață în plus, o unitate medicală în care să avem aparatură de ultimă generație, astfel încât oameni ca Elena Daniela Chirnoagă să nu fie nevoită să bată la porțile spitalelor străine pentru investigații de specialitate. Ca român, sunt conștient că nu le vom putea avea niciodată pe toate, dar măcar pot spera că încetul cu încetul tindem măcar spre aceste lucruri.

Elena Daniela Chirnoagă e o tânără de 33 de ani care luptă să trăiască. Întotdeauna i-a plăcut viața chiar dacă, din păcate, viața n-a fost întotdeauna corectă cu ea. Anul trecut a aflat că suferă de o maladie care apare la o persoană din 40.000, neurofibromatoză tip 2 – caz spontan (tumori cerebrale şi spinale). A fost operată la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti, însă, din cauza mărimii uneia dintre tumori, medicul i-a secționat nervul auditiv, așa că acum, după cum singură mărturisește, aude și înțelege 5 cuvinte din 10 și e din ce în ce mai rău. În plus, i-a fost atins și nervul facial astfel că a rămas cu o pareză la nivelul feței.

În aceste condiții a început să caute o clinică unde să poată fi rezolvate, măcar parțial, gravele probleme cu care se confruntă. Așa a ajuns în Italia, la Padova, unde medicii, după ce au studiat cazul au fost de acord să o opereze pentru a îndepărta tumorile existente, iar apoi pentru a-i implanta dispozitive cu ajutorul cărora să poată auzi din nou. Operația, însă, depășește financiar posibilitățile tinerei, doar proteza auditivă costând 25.000 de euro, fapt ce face ca întreaga intervenție să se ridice la suma de 40.000 de euro. Nu sunt bani chiar așa de mulți, însă fata trebuie ajutată, astfel că a apelat la oricine o poate sprijini.

Părăsită de soț și de cei ce în vremurile bune îi erau alături, tânăra va fi nevoită să se descurce cu 400 de lei pe lună. Atât primește de la statul român pensie pe caz de boală. Colegii, prietenii, organizațiile guvernamentale, cu toții și-au unit, însă, eforturile pentru a o ajuta pe Elena cu atât mai mult cu cât termenul la care a fost programată operația se apropie cu pași repezi. Pe 4 iulie, tânăra trebuie să fie în Italia, la Padova.

Și tu poți ajuta! Orice sumă e binevenită. Puteți dona în următoarele conturi:

RO16RZBR0000060015881236, deschis la Banca Raiffaisen pe numele Elena Daniela Chirnoaga

RO08RZBR0000060018675562 pentru cei care doresc sa faca transferuri în euro din afara tarii. Codul SWIFT este RZBRROBU

Date contact:

Email: petcudelena@yahoo.ca

Telefon: 0751117802 (doar sms)

sursa: ro.blastingnews.com

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.