Connect with us

Hi, what are you looking for?

Generale

Am luptam pentru noi. Am plâns. Am lăsat de la mine. Ți-am dat zile și nopți. Şi mereu te-am ascultat. Știi de ce? – De ce? – Că te-am iubit

tineri-cuplu

Din prima clipă în care am înţeles că te iubesc, m-am oferit ţie toată. Ţi-am dat fericirea mea, dragostea mea şi o mie de motive să te implici şi tu. Din prima clipă te-am lăsat să mă iei de mână şi să mă duci în lumea ta, acolo unde era cald şi bine. Atunci m-am simţit protejată, iubită, dorită. Atunci a fost frumos. Tu erai omul pe care să mi-l doresc aproape şi zi şi noapte. Tu erai sursa mea de existenţă. Până în momentul în care totul a fost invers. Şi totuşi, să ştii că te-am iubit.

Au fost momente când credeam că nu eşti lângă mine. Priveai tăcut patul rece, apoi făceam dragoste, apoi plecai la fel de grăbit. Dar am zis să cedez de la mine, să te înţeleg. Am zis că merităm mai mult decât o despărţire ordinară. M-am implicat şi mai mult. Îţi vorbeam, îţi explicam, îţi povesteam. Tu însă te schimbasei de mult timp şi nu găseai potrivit să mă mai doreşti aproape. Şi totuşi, te iubeam.

Am luptat pentru noi. Am luptat mai mult cu fiecare zi care trecea. Doream să-ţi demonstrez că eu pot, că tu meriţi. Doream ceea ce nu mai aveam. De asta şi am plâns mult. Am plâns pentru amintirile noastre şi pentru lipsa lor în prezent. Ţi-am dat zile, nopţi, luni de viaţă, doar ca să fii tu fericit. Am uitat de mine, trăiam cu tine. Tu însă nu mă ascultai. Şi totuşi, te iubeam.

Eu făceam toate astea pentru că te iubeam. Acum că mi-a trecut şi mie, nu a rămas decât cuvintele astea şi atât. După, voi fi eu. După, voi lăsa totul în urmă. Fii fericit!

– Am luptam pentru noi. Am plâns. Am lăsat de la mine. Ți-am dat zile și nopți. Şi mereu te-am ascultat. Știi de ce? – De ce? – Că te-am iubit. 

Sursa: devorbacutine.eu

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.