Connect with us

Hi, what are you looking for?

Dezvăluiri

Apa de piramidă. Amănunte care contează

Efectul de piramidă a fost folosit în urmă cu 4.000 de ani de către egipteni, care şi-au îngropat faraonii în piramide. Ei descoperiseră că procesul descompunerii în interiorul construcţiilor piramidale este mult încetinit. Oamenii au construit piramide moderne pentru dezvoltarea intensivă a culturilor vegetale, prelungirea duratei de conservare a unor alimente şi producerea apei de piramidă, „apa vie“, cum i se mai spune.

Descoperire de o jumătate de secol

Francezul Antoine Bovis a observat în 1940 că, în interiorul piramidei are loc un proces de mumificare naturală. El a găsit în Piramida lui Keops şoareci care, în loc să devină schelete, se deshidrataseră. Revenit în Franţa, Bovis a construit o piramidă din carton care respecta proporţiile celei egiptene, a orientat-o pe direcţia N-S şi, în poziţia corespunzătoare camerei regelui. Aproximativ la 1/3 din înălţime, a plasat cadavrul unei pisici. Spre mirarea lui, cadavrul s-a deshidratat, mumificându-se. Rând pe rând, cercetători din numeroase ţări au făcut experimente care au demonstrat că efectul de piramidă există. Dr. Marioara Godeanu şi colectivul de savanţi care au făcut cercetări la Pramida de la Piteşti.

Lame recondiţionate

Primul brevet de invenţie care folosea efectul de piramidă îi aparţine lui Karel Drbal, în 1959. El a inventat un dispozitiv piramidal de ascuţit lame de ras. Cercetările au arătat că lama îşi măreşte de câteva ori durata de utilizare, dacă este aşezată într-o piramidă. Din acel moment şi până azi, în punctul considerat activ din interiorul piramidei s-au plasat cele mai neaşteptate obiecte. Terapeuţii au încercat să folosească efectul de piramidă în tratarea unor boli. Apa energizată în piramidă este considerată ca având puteri tămăduitoare. Păstrată în interiorul piramidei, apa se încarcă cu un surplus de energie şi suferă un proces de dezinfectare, efecte constatate de analizele de loborator.

Leac universal

Terapeuţii susţin că, în interiorul piramidei, apa devine mai pură din punct de vedere microbiologic. Stimulează procesele de creştere şi are efecte curative în unele afecţiuni. Acţionează asupra întregului organism, sporindu-i imunitatea, îl încarcă cu energii pozitive, stimulează câmpurile bioenergetice, accelerează procesul regenerării celulare, încetineşte înmulţirea microbilor. Consumată în locul apei potabile, apa de piramidă ajută la eliminarea toxinelor, activează şi echilibrează metabolismul, dinamizează circulaţia sanguină şi încetineşte procesele oxidative din organism. Apa de piramidă este eficientă în: astenie, constipaţie, boli de piele, apetit dereglat, afecţiuni digestive, scleroză în plăci, boli virale recidivante, afecţiuni renale, hepatice, pancreatice şi pulmonare, boli cardiace sau cerebrovasculare, infecţii, îmbătrânire precoce.

Cum ne construim singuri o piramidă?

Piramida se poate construi din carton, placaj sau numai din sârmă. Se foloseşte sârmă de cupru sau aluminiu, cu grosimea de 2-4 mm, din care se construieşte un schelet piramidal cu laturile bazei şi muchiile egale, dimensionate în aşa fel încât volumul piramidei să fie de 10 ori mai mare decât cel al apei pe care dorim să o energizăm. Piramide terapeutice se găsesc de vânzare şi la magazinele naturiste. Efectul este cu atat mai puternic, cu cât piramida este mai mare. Laturile trebuie să aibă 40 cm, muchiile 38 cm. Unghiurile bazei trebuie orientate spre punctele cardinale. În centru se pune un stâlp de susţinere. În jurul acestuia se aşează vase cu deschidere largă în care se pune apă. Locul în care se plasează vasele trebuie să fie situate la o treime de baza piramidei.

Amănunte care contează

Apa de robinet trebuie să stea 24 de ore într-un vas înainte de a fi plasată în piramidă, pentru eliminarea clorului şi decantarea impurităţilor. Valoarea terapeutică sporeşte dacă întrebuinţăm pentru energizare apa purificată, apa argiloasă, fiartă, plată sau apa distilată. Vasele în care energizăm apa pot fi acoperite cu hârtie. Nu se folosesc capace de metal, deoarece deturnează energia captată. Vasele pot fi din ceramică, argilă, sticlă. Se ţin sub piramidă 24 de ore. Apa energizată în piramidă se păstrează în sticle închise cu dop. Valabilitatea este de două săptămâni la temperatura camerei şi de o lună, la frigider.

Cura cu apă de piramidă

În tratamentul cu apă de piramidă, se poate bea apa ca atare, în ceaiuri sau întrebuinţată în prepararea alimentelor de regim, deoarece le potenţează forţa terapeutică. Unii bioterapeuţi recomandă să nu fierbem apa de piramidă.
În primele zile se beau cantităţi mai mici. În loc de apă obişnuită, se va bea doar apă de piramidă, excluzîndu-se alimentele cu aditivi sintetici, carnea, margarina, zahărul. Durata curei nu trebuie să depăşească 14 zile, 3 luni consecutiv, cu două săptămâni pauză. Efecte adverse la această cură nu se cunosc.
Piramide moscovite
Rusul Alexander Golod a construit 17 piramide din fibră de sticlă, cea mai mare dintre ele având o înălţime de 40 de metri. Este amplasată în apropierea Moscovei şi este foarte vizitată. Unii declară că, după câteva ore petrecute în interiorul piramidei se simt „de parcă ar avea aripi“. Intrarea este liberă.

Efectul de piramidă
– seminţele germinează mai uşor şi cresc mai repede dacă sunt ţinute sub piramidă. Plantele vor fi mult mai sănătoase, iar legumele mult mai mari ca de obicei.
– plantele udate cu apă de piramidă cresc mai repede şi mai sănătoase. iar florile din vaze nu se ofilesc.
– plantele crescute sub piramide de sticlă prevăzute cu aerisire, se dezvoltă mai mult şi sunt mai rezistente la agenţi patogeni.
– în piramidă, fructele îşi păstrează prospeţimea foarte mult timp.
– prin clătirea regulată a părului cu apă de piramidă, acesta devine mai mătăsos, nu mai cade şi dispare şi mătreaţă.
– în interiorul piramidei, meditaţia este mai profundă.
– mai mult timp petrecut în piramidă ajută la tratarea migrenelor, arsurilor şi fracturilor. În 15 minute, organismul se revigorează complet oricât am fi de obosiţi.
– experienţele au arătat că cei care dorm sub piramidă au un somn profund regenerator în numai 3-4 ore şi îşi măresc şi refac energia sexuală. Un efect pozitiv se obşţine şi dacă piramida este plasată sub pat.
– Carnea păstrată sub piramidă nu se strică. Este comestibilă şi după câteva luni.
– viteza de fermentare în procesul de obţinere a diferitelor brânzeturi este mult accelerată.
– bateriile uscate, depozitate în piramide, îşi revin şi mai pot funcţiona ca şi cum ar fi fost reîncărcate.
– folosirea regulată a apei de piramidă vindecă acneea, pielea devine mai catifelată şi capătă un aspect mai tânăr.
– bijuteriile puse în apă de piramidă se curăţă singure, în 10-15 minute.

  • Cum obtinem apa de piramida?

Durata de energizare a apei este de minimum 12 ore si maximum 24 de ore. Nu se constatata efecte negative evidente daca intarziati scoaterea vaselor de sub piramida. Apa trebuie sa fie plata sau de izvor sau macar fiarta. Valoarea terapeutica sporeste daca intrebuintam pentru energizare apa argiloasa sau apa distilata. Se poate folosi si apa de robinet, dar efectul va fi mai slab. Apa de robinet trebuie sa stea 24 de ore intr-un vas inainte de a fi plasata in piramida, pentru decantarea impuritatilor. Apa energizata nu se fierbe, nu se mai prepara in niciun alt mod, desi, dupa unii practicieni, se poate folosi si la prepararea infuziilor. In acest caz, preparatele din plante care au la baza apa de piramida trebuie sa stea si ele sub piramida. Apa energizata in piramida se pastreaza in sticle inchise cu dop. Valabilitatea este de doua saptamani la temperatura camerei si o luna, la frigider. Cura cu apa de piramida nu trebuie sa depaseasca doua saptamani, deci puteti energiza apa o singura data pentru intreaga perioada de tratament. Ca proportii, de pilda, pentru circa doi litri de apa vie, laturile bazei piramidei trebuie sa fie de 45 cm, iar muchiile de respectiv 42,8 cm. In primele zile se beau cantitati mai mici, pentru obisnuirea organismului. Aceasta apa se poate utiliza concomitent cu alte tratamente, pe care le potenteaza.

sursa: desecretizari.blogspot.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.