Cândva o perlă a litoralului românesc, nelipsit din pozele de vacanță ale turiștilor, Cazinoul din Constanța a ascuns în eleganța art-nouveau a edificiului său povești fascinante.
Cel dintâi cazinou al Constanţei, încă un simbol al orașului de pe malul mării, a fost construit în anul 1880, în zona peninsulei, lângă Farul Genovez. Inițial cu o structură construită din lemn şi din paiantă, servind drept sală de relaxare unde protipendada oraşului-port se regăsea, edificiul devenit în timp, o clădire emblematică, grandioasă și luxoasă.
La amplasarea clădirii, refăcute din temelii în anul 1891 s-a folosit taluzul pentru a face două terase suprapuse, pentru ca ambele să aibă o privelişte deplină a falezei, a mării şi a portului. Unul dintre antreprenorii Cazinoului a fost căpitanul Constantin Creangă, fiul scriitorului Ion Creangă şi tatăl lui Horia Creangă, unul dintre cei mai mari arhitecţi români ai perioadei interbelice.
După o viaţă scurtă, cazinoul a fost dezmembrat în anul 1910, pentru a face loc impresionantului edificiu care dăinuie și astăzi pe faleza Mării Negre. Clădirea de patrimoniu cu trei fundaţii, care a adăpostit, decenii la rând, poveşti de iubire și unde se destrămau vieţi într-o clipită, fost proiectată de arhitectul Daniel Renard, în stil art nouveau. Toalete de ultimă modă se perindau în sala de bal, restaurant sau în sala de joc a cazinoului. Era o atmosferă seducătoare de „la belle epoque“, surprinsă de imaginile vremii.
Terasa Cazinoului, amenajată pe malul mării, era locul preferat de întâlnire al marinarilor din lumea întreagă, a turiștilor și a elitei vremii. În fiecare vară, pe terasa erau organizate seri dansante și concerte susținute de celebrități ale epocii.
În Cazinou aveau acces numai cei bogați și aventurieri, unde ținuta de seară era obligatorie, iar luxul era o atitudine firească. În același timp, Cazinoul era considerat un loc de pierzanie, extrem de amăgitor. În sălile lui se consumau drame, se trăia cu pasiune intensă, patima jucurilor creând o aură de mister în jurul acestei clădiri, a cărei istorie cuprinde multe tragedii și povești cu final nefericit. Adesea, cei ruinați la jocurile de noroc sfârșeau noaptea în valurile întunecate ale mării, sau într-o cameră de hotel, cu un glonte în tâmplă.
Clădirea de patrimoniu, care este de ani buni străină accesului turiștilor, aparține acum Companiei Naționale de Investiții.
Chiar dacă eleganța art-nouveau a edificiului și plasarea chiar pe țărmul mării, într-o zonă de promenadă, ar fi garantat conservarea lui, Cazinoul este în prezent condamnat la ruină din neglijența și nepăsarea autorităților.
Degradarea și nevoia imperioasă a unei consolidări, oferă acum o imagine tristă, marcată de contrastul dintre frumusețea și grandoarea de altădată și nepăsarea cu care a fost tratat monumentul de ani de zile.
Deși în plin proces de degradare, Cazinoul rămâne o emblemă care “veghează” țărmul Mării Negre de peste 130 de ani și amintește de vremurile sale de strălucire, de frumusețea sălilor, odinioară somptuoase și de poveștile tulburătoare care i-au scris istoria.
Autor: Dimitriu Roxana
sursa: antenasatelor.ro
