O legendă chineză spune că demult, nişte oameni de statură mică, subţiri, de culoare galbenă, au coborât din cer cu o navă spaţială.
Creaturile aveau capete bombate şi erau aşa de urâte la înfăţişare, încât multe au fost vânate şi ucise. Povestea seamănă izbitor de mult cu mesajul descifrat de pe discurile de piatră, de un cercetător din Beijing.
În 1938, Chi Pu Tei, profesor de arheologie la Universitatea din Beijing, a plecat cu studenţii săi într-o expediţie în munţii Bayan Kara-Ula, la frontiera dintre China şi Tibet. Grupul a cercetat o reţea de peşteri, despre care existau informaţii că au fost sculptate artificial, semănând mai mult cu un sistem complex de tuneluri şi depozite subterane. În interiorul peşterilor, studenţii au descoperit un şir ordonat de morminte, care conţineau schelete ciudate.
Nici unul nu măsura mai mult de 1,20 metri. Oasele erau foarte subţiri, iar craniile disproporţionat de mari. O parte din membrii echipei au sugerat că ar fi vorba de rămăşiţele unei specii necunoscute de gorilă de munte. Replica profesorului Chi Pu Tei, “Cine a mai auzit ca maimuţele să se îngroape una pe alta?”, i-a redus însă pe toţi la tăcere.
Cercetătorii au descoperit apoi că pereţii peşterilor erau acoperiţi de pictograme ale bolţii cereşti: imagini ale soarelui, lunii, pământului şi ale unor stele neidentificate, unite printr-o serie de linii punctiforme. Chiar înainte de plecare, echipa profesorului Chi a mai făcut o descoperire uluitoare. Studenţii au găsit, pe jumătate îngropat în pământ, un disc de piatră ciudat, care părea şlefuit de mâinile unor creaturi inteligente.
Discul avea aproximativ 25 de centimetri diametru şi 2 centimetri grosime, iar în mijloc o gaură perfect circulară, de 2 centimetri. Pe suprafaţa pietrei se vedea un şanţ spiralat foarte fin, semănând mult cu un fel de înregistrare fonografică primitivă. La o privire mai atentă, cu lupa, şantul s-a dovedit a fi o linie continuă de hieroglife ciudate. Caracterele aproape microscopice erau într-o limbă necunoscută.
“Şanţurile vorbitoare”
Discul a fost trimis la Beijing, pentru a fi decodificat de experţi, însă nimeni n-a reuşit să înţeleagă semnificaţia mesajului. S-a stabilit doar că piatra avea o vechime cuprinsă între 10000 şi 12000 de ani. În 1965, alte 716 discuri gravate au fost găsite în peşterile din Himalaya.Unul dintre cercetătorii Academiei de Preistorie din Beijing, doctorul Ţum Um Nui, a perseverat în studierea ciudatelor inscripţii, în dorinţa de a răspunde la următoarele întrebări:”Cum au şlefuit atât de precis discurile, nişte oameni primitivi? Cum au reuşit să le inscripţioneze la dimensiuni aproape microscopice? Cine erau aceşti oameni şi care a fost rostul şlefuirii sutelor de pietre?”.
Doctorul a transcris semnele şi, după câteva luni de muncă intensă, a început să decodifice mesajul, deşi multe hieroglife erau şterse din cauza trecerii timpului. Mai întâi, cercetătorul a descoperit că mesajele de pe pietre au fost scrise de un popor numit Dropa. O vreme, el a crezut că textul este un mit sau un fragment dintr-o ceremonie religioasă preistorică. La sfârşit însă, când a dus la bun sfârşit munca de decriptare a textului, doctorul Ţum a rămas ţintuit în scaun. Povestea relatată de discurile Dropa era pur şi simplu incredibilă.
Mesajul Dropa
Discurile Dropa relatează istoria unei nave spaţiale, trimisă de pe o planetă îndepărtată, care s-a prăbuşit în munţii Baian-Kara-Ula din Himalaya.
Potrivit inscripţiilor, creaturile n-au reuşit să-şi repare nava avariată şi n-au mai putut să ia legătura cu semenii lor. Ocupanţii navei şi-au găsit refugiul în peşterile din munţi. În ciuda intenţiilor lor paşnice, Dropa au trezit antipatia tribului Ham, care ocupa peşterile din împrejurimi. O parte dintre creaturile venite din cer au fost vânate şi chiar ucise.
Cu timpul, băştinaşii şi noii veniţi au început să convieţuiască paşnic. De altfel, unii cercetători consideră că aceştia s-au amestecat şi că urmaşii lor au supravieţuit până astăzi. În prezent, zona este locuită de două triburi, Dropa şi Han. Antropologii n-au reuşit să le încadreze în nici un trib dintr-o rasă cunoscută; locuitorii nu sunt nici chinezi, nici tibetani. Membrii triburilor au statură de pigmeu. Înalţimea medie este de 1,25 metri, iar greutatea corpului variază între 20 şi 30 de kilograme. Locuitorii au corp subţire, capete disproporţionat de mari, identice rămăşiţelor scheletice găsite în peşteri, în 1938. Părul de pe corp este rar. Ochii sunt mari, cu un iris de culoare albastru-deschis.
Între scepticism şi aprobare
Doctorul Ţum a notat descoperirile sale şi le-a prezentat Universităţii din Beijing. Academia de Preistorie i-a interzis să publice sau să vorbească despre descoperirea făcută, sub pretextul că lumea nu trebuie să ştie nimic despre Dropa şi călătoria lor spre Pământ, pentru că o astfel de descoperire ar fi provocat un şoc enorm în conştiinţa omenirii.
Totuşi, doi ani mai târziu,Ţum Um Nui a publicat lucrarea, sub titlul: ” Şanţurile inscripţionate referitoare la nava spaţială care, potrivit înregistrărilor de pe disc, a aterizat pe Pământ acum 12 mii de ani”.
Cu puţine excepţii, traducerea şi teoriile sale au fost ridiculizate de lumea arheologilor. Unul dintre oamenii de ştiinţă care i- a acordat credit lui Ţum a fost cercetătorul rus V. Saiţev. În 1968, el a republicat articolele despre Dropa şi a examinat discurile de piatră. S-a dovedit că acestea aveau câteva însuşiri foarte ciudate. În primul rând, concentraţia de cobalt şi alte metale grele era foarte mare, fapt ce pune sub semnul întrebării capacitatea unor oameni primitivi de a ciopli literele pe discuri, mai ales când este vorba de caractere atât de minuscule.
Discul a fost testat şi cu un oscilograf. Aparatul a înregistrat un ritm oscilatoriu surprinzător, ca şi cum, spun oamenii de ştiinţă, discul ar fi fost încărcat electric mai demult. Oricare ar fi natura, originea sau scopul lor, discurile Dropa prezintă un mister pentru antropologi. Au fost într-adevăr
Dropa vizitatori de pe o planetă îndepărtată, sau totul se rezumă la un mit al creaţiei imaginat de o cultură primitivă? Dacă această ultimă variantă este adevărată, mitul se adaugă unui şir nesfârşit de legende ale unor culturi străvechi, care pretind că înaintaşii lor au coborât pe pământ, din ceruri. Iar dacă acest din urmă lucru este valabil, pietrele Dropa reprezintă prima mărturie înregistrată a vizitei unei civilizaţii extraterestre pe Pământ.
sursa: ziaruldemures.ro
