Connect with us

Hi, what are you looking for?

Ciudățenii

Cele 13 cranii de cristal între legendă și adevăr

craniiLegende străvechi sau mai recente, din spaţiul sud-american, vorbesc despre existenţa a 13 cranii de cristal de origine misterioasă care, dacă ar fi reunite, ar putea dezvălui originile şi destinul umanităţii. În lume şi-au făcut apariţia, de la sfîrşitul sec. XIX, cel puţin 12 cranii de acest fel, unele dintre ele ajunse în colecţii particulare. Ciudatele obiecte atrag milioane de vizitatori convinşi că acestea ascund mesaje ale unor civilizaţii extraterestre sau dispun de puteri tămăduitoare pentru boli incurabile.

Orașul antic Tikal – capitala celui mai puternic stat Maya

Nici originea, nici vechimea şi nici destinaţia craniilor de cristal n-au reuşit să fie clarificate pînă acum. Unii spun că ar fi vorba de artefacte aztece, alţii le consideră mayaşe, dar sunt şi voci care susţin că avem de-a face cu nişte false relicve pre-columbiene, de fapt obiecte confecţionate în Europa secolului al XX-lea, pentru a satisface goana colecţionarilor după rarităţi. Specialiştii care au încercat să determine cu exactitate vechimea acestor obiecte misterioase au eşuat, fiecare metodă folosită indicînd o cu totul altă datare: de la 1400 pînă la 36 000 de ani.

Un elev din Canada a descoperit un oraș al Maya, cu ajutorul stelelor

Un elev din Canada a descoperit un oraș al Maya, cu ajutorul stelelor

Pînă la urmă, în 2008, unul dintre cranii a fost examinat la microscopul electronic, concluzia formulată de profesorul Ian Freestone de la Universitatea Wales din Cardiff fiind: obiectul realizat dintr-o rocă de origine braziliană a fost şlefuit cu carborundum (material abraziv sintetic), cu ajutorul unui dispozitiv similar “roţii tocilarului”, instrument specific bijutierilor din Europa secolul al XIX-lea, dar inexistent în America pre-columbiană. “Toate aceste dovezi sugerează că obiectul nu este atît de vechi pe cum se crede şi că nu are cum să aibă origini aztece” a sublinat profesorul Freestone.

S-a avansat teoria potrivit căreia misterioasele cristaluri ar ascunde indicii despre o civilizaţie inteligentă care ar trăi în adîncul pămîntului. Alte piste au vizat originea extraterestră a straniilor obiecte, acestea înmagazinînd informaţii preţioase despre civilizaţia care le-a fabricat sau despre trecutul şi viitorul omenirii pe Terra. Drept urmare, diverşi posesori de capacităţi paranormale au căutat să ajungă la datele respective prin meditaţie în preajma craniilor, însă fără rezultat. Asta deşi sînt mulţi cei care susţin că au experimentat tot felul de senzaţii (amorţeli, înţepături) în vecinătatea cristalurilor care îşi schimbă culoarea, se aburesc uşor, scot sunete ciudate şi transmit energii pozitive ce vindecă boli cronice. Se spune chiar că ar exista momente în care în interiorul craniilor se pot vedea imagini cu munţi şi temple, o altă ciudăţenie fiind aceea că obiectele şi-ar păstra temperatura constantă, în jur de 21 de grade, chiar introduse în frigider.

Exploratorul britanic Frederick Mitchell-Hedges – după care avea să fie botezat cel mai popular dintre craniile de cristal cunoscute – a pretins că fiica sa, Anna, a dat peste ciudatul obiect în 1924, chiar la împlinirea vîrstei de 17 ani, între vechi ruine mayaşe de la Lubaantun, în Belize. Craniul Mitchell-Hedges reprezintă fidel modelul uman, cu unele neregularităţi ale pomeţilor. El se înrudeşte, ca fineţe a realizării, cu Craniul din Cuarţ Roz, descoperit în apropiere de Honduras. Acesta este mai mare decît cel Mitchell-Hedges şi are, de asemenea, mandibula mobilă. Celebre sînt şi Craniul de Cristal Britanic (expus la un muzeu londonez) şi Craniul de Cristal Parizian, despre care se crede că au fost aduse în Europa în 1890, de către negustori mexicani. Cele două sînt similare ca dimensiuni şi execuţie, cum şi Craniul de Cristal Maya (descoperit în Guatemala, în 1900) şi Craniul de Ametist (provenit din Mexic) au multe trăsături comune. Craniul ET este realizat din curaţ fumuriu şi descoperit la începutul secolului XX în America Centrală. El a fost astfel botezat din cauza formei sale ţuguiate şi a orbitelor mari, care trimit cu gîndul la imaginea unui extraterestru.

Piramidele din Mesoamerica au apărut cu mult înainte de Maya

Experţii care au analizat craniile expuse la British Museum din Londra, la Muzeul Quai Branly din Paris şi la Institutul Smithsonian din Washington au ajuns la concluzia că filiera de provenienţă îl are în centru pe comerciantul de antichităţi Eugène Boban-Duverge, care a stat 20 de ani în Mexic. El a pretins că vestigiile sunt autentice şi a întreţinut legenda celor 13 cranii care, odată reunite, ar putea prevesti viitorul omenirii sau ar putea preveni sfîrşitul lumii (prevăzut de mayaşi pentru 2012). Există însă şi varianta potrivit căreia în ziua în care acestea se vor afla laolaltă, imperiul aztec va renaşte. Alte versiuni vorbesc despre cele 12 lumi extraterestre care au ajutat la ridicarea a patru mari civilizaţii.

Sînt mulţi cei care cred că, indiferent de provenienţă, craniile de cristal pot ajuta la trezirea conştiinţei, permiţîndu-le, totodată, iniţiaţilor să pătrundă, în transă, într-o altă dimensiune. De altfel, despre craniile de mici dimensiuni se crede că ar putea fi autentice obiecte religioase, existînd numeroase reprezentări ale lor pe vestigii aztece.

Sursa: moldovenii.md

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.