foto: Money Mozart
Scriitorul şi anteprenorul Mark Manson a publicat un articol fascinant pe blogul personal în care sugera că, mai devreme mai mai târziu, toţi oamenii vor trece prin aceleaşi etape ale vieţii.
Viaţa este dură, la final oricum mori, dar important este să înţelegem care sunt etapele sale, cum se manifestă şi mai ales, cum putem să le facem faţă cu brio, scrie noobz.ro.
Prima etapă: Mimicitatea
Ne naştem neajutoraţi!Nu putem merge, nu putem vorbi, nu putem să ne hrănim singuri şi nu ne putem plăti singuri taxele.
În copilărie, singura metodă prin care putem învăţa este prin mimicitate. Întâi învăţăm să mergem şi să vorbim, apoi ne dezvoltăm aptitudinile de socializare prin observarea celor din jurul nostru. În final, la trecerea de la copilărie la adolescenţă învăţăm să ne adaptăm la cultură prin observarea regulilor şi normelor din jurul nostru şi prin încercarea de a ne comporta aşa încât să fim acceptaţi de societate.
Scopul primei etape este să ne înveţe să funcţionăm în societate, pentru a fi independenţi la maturitate. Ideea este că, adulţii din comunitatea în care te afli te ajută să ajungi la un punct în care să iei propriile decizii şi să acţionezi de unul singur.
Totuşi, unii adulţi din comunitate nu fac decât să pedepsească independenţa celor mici, nu le suportă deciziile şi astfel îi împiedică pe aceştia să nu dezvolte o independenţă. Ne blocăm în Prima Fază, mimând constant ce fac cei din jur, încercând să îi mulţumim pe ceilalţi, care ar putea să ne judece.
Pentru un individ „sănătos” şi normal, Prima Etapă va dura până la adolescenţa târzie sau începutul maturităţii. Pentru alţi oameni, ar putea să se extindă până la maturitatea târzie. Unii dintre aceştia se pot trezi târziu, la vârsta de 45 de ani, constientizând că de fapt nu şi-au trăit propriile vieţi şi se vor întreba unde au fost în toţi aceşti ani.
A doua etapă: Descoperirea de sine
În această etapă încercăm lucruri, unii dintre noi ne descurcăm foarte bine, alţii nu. Scopul este de a ne ţine de cei care se descurcă bine şi merg mai departe. A doua etapă a vieţii durează până acolo unde începem să ne depăşim propriile bariere. Nu multe persoane fac faţă acestei etape.
Există „antreprenorii în serie” care la vârsta de 38 de ani încă mai locuiesc cu mama şi nu au economisit nimic în ultimii 15 ani. Există „actorii inpiraţionişti”care încă mai aşteaptă masa bună pentru a se arunca la joc, cei care nu au îndrăznit să rişte de ani de zile. Aceştia sunt oamenii care nu pot avea o relaţie pe termen lung pentru că au sentimentul că undeva după un colţ există întotdeauna o persoană mai bună ca ei.
Acestea sunt persoanele care renunţă la visele lor înainte de luptă, emană negativitate în univers sau cară cu ele un bagaj destul de greu pe parcursul vieţii. La îndivizii sănătoşi, Etapa a doua începe în adolescenţa târzie şi durează până la 25 – 30 de ani. Persoanele care stau în etapa aceasta după pragul de 30 de ani, ar putea suferi de „Sindromul Peter Pan”, eternul adolescent, care se descoperă pe sine permanent, dar nu găseşte nimic.
Etapa a treia: Angajamanet
Această etapă este perioada în care fiecare dintre noi ne consolidăm propriile vieţi. Acum le facem faţă prietenilor care ne seacă de energie şi ne ţin pe lor. De asemenea, renunţăm la hobby-urile şi activităţile care reprezintă o pierdere de vreme, la visele vechi care nu au şanse să se adeverească în viitorul apropiat.
Acum decizi ce este mai bine pentru tine şi la ce eşti mai bun. „Te pui la casa ta”cu alte cuvinte, îţi stabileşti o singură misiune în viaţă.
Etapa a treia ţine de maximizarea propriului potenţial în viaţă, de construirea moştenirii. Lucrezi la ceea vei lăsa după ce nu vei mai fi, alegi oamenii care merită să fie lângă tine şi încerci să faci ca lumea să fie un pic mai diferită decât ai găsit-o. La indivizii „normali”, cea de-a treia etapă începe în jurul vârstei de 30 de ani şi durează până la pensie.
Etapa a patra: Moştenirea
Oamenii trec în cea de-a patra etapă după ce au petrecut aproape jumătate de secol investind în ei şi în lucrurile pe care le-au considerat importante. Au construit lucruri minunate, au lucrat din greu, au câştigat tot ce au, şi-au construit o familie sau o carieră culturală şi de ce nu, politică.
Etapa a 4-a este importantă din punct de vedere psihologic, pentru că fiecare dintre noi ne dorim ca toate sacrificiile să nu fi fost în zadar. Scopul acestei etape se transformă din „crearea moştenirii” în „moştenirea pe care o ai trebuie să dureze dincolo de moarte”.
sursa: bani.md
