Connect with us

Hi, what are you looking for?

Dezvăluiri

PERICOLUL de a te juca de-a DUMNEZEU! ”România este poligon de testare pentru armamentul geoclimatic”, declara un expert

zapada-om

FENOMENE METEO EXTREME! Viscol în plină primăvară şi chiar ninsori în mijlocul verii, perioade lungi de secetă severă în toiul cărora apar furtuni violente cu grindină mare cât un ou de găină, tornade şi ploi torenţiale. Toate s-au întâmplat deja în România şi asta ne aşteaptă şi în continuare. Este avertismentul oficial al meteorologilor.

15 judeţe din România au fost în ultimele zile sub cod portocaliu de vânt şi ninsori puternice. Meteorologii recunosc că au înregistrat recorduri de frig pentru această perioadă.  La Miercurea Ciuc, pe 22 aprilie dimineaţa au fost minus 9 grade Celsius, cea mai redusă temperatură înregistrată pentru această zi din 1969 încoace. Asta, după ce cu mai puţin de o săptămână în urmă au fost temperaturi de peste 20 de grade Celsius la amiază. Acest episod de vreme severă a lovit toată Europa, din estul Franţei până în Rusia, însă la noi a fost accentuat de un ciclon mediteranean, mai spun meteorologii. Tot ce este scris anterior este introducerea la un articol apărut astăzi în agroinfo.ro

Americanii au spus clar, încă de anul trecut(?), că ne confruntăm, până la sfârşitul lunii aprilie, cu La Niña, fenomenul opus lui El Niño. Asta înseamnă frig, îngheţ, zăpezi. Când se termină La Niña, vin căldurile, cu care am mai avut de-a face. Ce anticipasem eu era luna mai şi iunie cu grindină şi nu cred că se va schimba lucrul ăsta. Dacă vă uitaţi pe Foreca, dar nu e treaba noastră, a fermierilor, să ne uităm, o să vedeţi că masele de aer rece şi cald alternează, e plin de avertismente de genul „Thunder storm”, adică  tunete şi fulgere, o să cadă grindina, deci oricum dacă scăpăm acum, şi numai de la Dumnezeu scăpăm, cu recolta împuţinată, ce scapă va fi topit de grindină.

Din rândurile de mai sus tragi concluzia că ”lumea” știe de niște mișcări pe fronturile atmosferice. Pe deasupra capetelor noastre se poartă un adevărat război.

„Ţara noastră se confruntă, în anii aceștia, cu fenomene meteo extreme: caniculă în sud şi sud-est, instabilitate accentuată în alte zone şi ploi torenţiale care au dus la inundaţii. Aceste manifestări violente ale vremii ar putea fi provocate, potrivit generalului Emil Străinu, chiar de mâna omului.

Știrile meteo o iau razna

”Ne aflăm în plin cod galben de caniculă, valabil până vineri în sudul şi sud-estul ţării, precum şi în Capitală. La polul opus, îndeosebi în zonele montane, instabilitatea atmosferică se va accentua şi vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, mai grav, căderi de grindină.

Mari suprafeţe de culturi agricole au fost afectate deja de aceste fenomene extreme, pagubele fiind însemnate. De asemenea, din cauza averselor torenţiale s-au format viituri care au distrus case şi gospodării. În comuna Cuci, din judeţul Mureş, numeroase case au fost avariate de ceea ce localnicii au descris ca fiind o tornadă.”

Acest tablou ne arată o Românie practic sub asediul fenomenelor meteo extreme. O posibilă cauză a acestor manifestări concertate ne-a dat-o generalul Emil Străinu. „Toate aceste fenomene pot fi controlate de om. Este o tehnologie veche, din anii ’50-’60, iar marile puteri dispun la ora asta de ea”.grindina-650x435

„Marile puteri îşi plătesc reciproc poliţe”

L-am întrebat pe generalul Străinu ce legătură este între această tehnologie şi ceea ce se petrece în ţara noastră. „Prin intermediul ei, marile puteri îşi plătesc reciproc poliţe, fără să mai folosească tancuri şi rachete, războiul economic şi alte mijloace. Războiul economic îl fac distrugându-ţi recoltele, câmpurile de legume şi de fructe, pomii fructiferi, viile.

Este un război între Est şi Vest. Primele cinci mari puteri ale lumii sunt deţinătoare a ceea ce se numeşte arma meteorologică şi desfăşoară războiul meteorologic. E foarte simplu. România, de peste 35-40 de ani, este un poligon de încercare a armelor geoclimatice”, a declarat, pentru „ring”, generalul Emil Străinu.

„În 2005 s-a dorit distrugerea agriculturii româneşti”

Am mers mai departe şi l-am rugat pe generalul Străinu să ne explice cine şi de ce ar vrea să pună la cale o astfel de acţiune. „Cine are interese reglează cumva aceste lucruri, pentru ca interesele proprii să fie cele care să primeze.

A nominaliza pe cineva ar fi o greşeală. Sunt astfel de forţe şi ei le folosesc. Cu aproximativ 10 ani în urmă, în 2005, când pe piaţa românească şi-au făcut intrarea mari furnizori de legume şi fructe din centrul Europei şi din Asia, s-au produs fenomene asemănătoare. S-a dorit distrugerea agriculturii şi a pomiculturii româneşti.

E clară treaba”, ne-a spus generalul, care a adăugat că deocamdată nu există soluţii pentru rezolvarea acestei situaţii. „Nu avem ce să facem, pentru că la nivel decizional nu avem oameni care să înţeleagă acest lucru. Dosarul care s-a făcut în 2005, la marile inundaţii de atunci, este secretizat şi acum, este secret de stat la parlament”.

„Tornade o să fie în toată ţara”

Un fenomen pe care îl vedeam doar la televizor, tornada, a apărut în ultimii ani şi în România. Zilele trecute, în localitatea Cuci, din judeţul Mureş, o furtună violentă, care a durat aproximativ 15 minute, a distrus acoperişurile a mai mult de 300 de case. Generalul Străinu a corelat această nefericită întâmplare cu alta, mult mai gravă, care a avut loc cu câţiva ani în urmă.

tornada-ro

„Când a fost prima tornadă, de la Făcăieni, eu am explicat că este tornadă. La vremea respectivă eram cadru activ şi era să fiu trecut în rezervă, fiind acuzat că vorbesc prostii. Abia după câţiva ani s-a recunoscut faptul acesta, iar astăzi toată lumea vorbeşte de tornade. La vremea aceea, eu eram cel asincron”, ne-a mai spus generalul Străinu, care a dat şi un avertisment pentru viitor. „Tornade o să fie în toată ţara, pe toată perioada verii. Ăsta e doar începutul ”.

„Solstiţiul de vară şi luna roşie sunt fenomene astronomice periodice, care nu au niciun efect asupra elementului meteorologic.”, Gen. Emil Străinu.”[1]

SURSE: ziarulring.ro

 

16 Comments

16 Comments

  1. Patru Marin

    30 iunie 2016 at 9:03

    Ar putea?…hai ba ma lasi?…..Strainu?…pai in America?…Katrina?..etc…etc….totul se intampla din cauza distrugeri padurilor,a defrisarilor masive…poluare…experiente si experimente…etc…etc…

    • Ioan B.

      20 iulie 2016 at 11:18

      OK! Vezi si postarea mea din 19 iulie 2016.

    • geo

      16 septembrie 2016 at 13:07

      Se scrie „distrugerii”, cu doi de „i”, asa ca treci la gramatica si lasa geopolitica, fiindca nu-i de tine, mai, Patrule.

      • Gabriel

        8 ianuarie 2017 at 2:16

        Geo se spune „cu doi i” nu „doi de i” mai vrei sa inveti si pe altii.

  2. costica

    9 iulie 2016 at 20:10

    Senior general toate fenomenele naturale care se manifestă mai agresiv nu trebuie atribuite omului,pentru că, omul este nu rebut biologic care este programat genetic pentru autodistrugere deoarece privindu-l din exterior acest specimen tot ce face este bidimensional iar aceste fenomene sunt gvatridiminsionale așa ca nu mai atribuiți omului calitățile care il onorează ca fiind superior naturii, pentru ca divinitatea este inteligența singularități, inteligenta este acea franjă care separă lumina de întuneric, este linia și punctul care duce la definiția singularități, iar omul nu este altceva decât unul dintre produsele acestor ENTITATI, iar inteligenta nu este in posesia lui homo sapiens, homo sapiens este în posesia cunoașterii prin studiu, încercare,convenție și comparestie, care si aceste criterii sunt fundamentare prin definiția dacă și numai dacă, fără a putea demonstra probabilitatea lui daca fizic si matimatic chiar și in calitatea de enunț, așa ca lastio mai subțiere cu mâna omului , deocamdată această mână mai presus de orice este pentru distrugere, jaf si crime impotriva lui insasi si a naturii.

    • geo

      16 septembrie 2016 at 13:08

      Vad ca pe saitul asta ploua cu pr0sti… pretiosi.

    • GabiM.

      29 aprilie 2017 at 10:52

      @costica:draguta,asa cum spuse geo”,lasa-te de comentarii „pretioase” ,ca la materia gramatica esti la pamant.(lipsa semne de punctuatie,plurale gresite),multa vorba care nu spune nimic…Daca taceai,intelept ramaneai!

  3. vlad lungu

    12 iulie 2016 at 9:39

    cea mai mare plaga pentru economia romaneasaca este guv Csolos + pres Klaus. restul armelor nu sunt excluse, dar mai simplu este sa pui niste venetii ticalosi la conducerea tarii

  4. cherie

    13 iulie 2016 at 4:45

    De undeva trebuie s înceapă experim3ntarile….😊
    Dar. Din cate aud că se plânge lumea…. tot pământul este un poligon de experimentare nu doar România😊

  5. Ioan B.

    19 iulie 2016 at 21:45

    Generalul Strainu, unul din miile de generali postrevolutionari, ar fi bine sa mai treaca si pe la biblioteca sa se informeze despre fenomene deosebite petrecute de-a lungul timpurilor, in tara noastra si apoi sa dea interviuri. Poate consultarea Institutului de Meteorologie si Hidrologie este o alternativa mai buna decat biblioteca. Faptul ca era sa fie trecut in rezerva poate nu era intamplator.

    • geo

      16 septembrie 2016 at 13:11

      Si cand te gandesti ca genialul Nicola(e) Tesl(e)a proiecta armele astea cu 100 ani in urma… Tu nu esti in stare sa accepti macar. Mana pe carte, ca nu-i rusine, la orice varsta. Bine ca te uiti in gura meteorilogilor, „desteptule”. Dar poate ca ai o scuza: esti postac de un rand la leu.

  6. Para Militara

    21 iulie 2016 at 10:48

    Cât de prost trebuie să fii ca să declari, să consemnezi și să crezi asemenea basme?

    • geo

      16 septembrie 2016 at 13:12

      N-are rost…

  7. COSTIN Paraschiv

    10 octombrie 2016 at 13:21

    În anul 2005 sau 6nu mai rețin exact prin august am primit un răspuns de la Drepturile Omului ONU Cusediu în Geneva .Am depus o sesizare cum că la CEDO e corupție mare și de aici mi sa zis că da dosarul este la CEDO și se va judeca acolo și vor participa și ei .Eram sigur că nu va fi așa și am zis și eu ca Toma Caragiu dă Doamne o furtună mare peste Geneva dar însoțită de cutremur .A doua zi am auzit la TV la țtiri așa sa întîmplat .Unde e arma ?Arma mea e rugăciunea .Și la CEDO în 2001 tot august luna mi sa respins dosaru și la fel am cerut la Dmnu să dea o tornadă peste clădirea aceia cu geamuri și să o distrugă .La fel a doua zi a zis la știri .Și mă rog să avem o iarnă ușoară .Mai vorbim la primăvară .

  8. Andrei

    28 decembrie 2016 at 18:56

    Ighina… este un om de știință care a inventat un sistem de a alunga norii și de a provoca ploi…e logic să existe tehnologie în acest domeniu și chiar mai avansate ! Are dreptate domnul general

  9. alexandru

    20 aprilie 2017 at 15:19

    Pai sa testeze si ai nostri pe cei ce se joaca cu asa ceva Laserul de la Magurele!Poate asa se potolesc!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.