Descoperire unică în regiunea Orenburg din Rusia (FOTO)

Examinarea unor oseminte fosilizate, descoperite în Rusia, la sud de Munţii Ural, a permis identificarea unei noi specii de reptilă marină, care a trăit în urmă cu 70 milioane de ani, a anunţat un paleontolog rus, potrivit descoperă.ro.

„Această descoperire este primordială, pentru că osemintele, dintre care multe sunt într-o stare relativ bună de conservare, indică faptul că este vorba de un specimen unic”, a declarat Vladimir Efimov, preşedintele Societăţii ruse de paleontologie din regiunea Ulianovsk.

În Rusia a fost descoperită o nouă specie de reptilă marină

Găsite în regiunea Orenburg, rămăşiţele fosilizate au permis „descoperirea unei noi specii, unice şi încă necunoscute de oamenii de ştiinţă”, a precizat Julien Benoit, cercetător la Universitatea Montpellier 2, specialist în paleontologie. Rămăşiţele fosilizate ale reptilei marine au fost descoperite de elevii care făceau parte dintr-un club al tinerilor geologi din regiunea Orenburg, care au dezgropat ei înşişi o parte dintre oseminte, înainte de sosirea la faţa locului a unei echipe de cercetători.

Studiul osemintelor ar putea conduce la noi descoperiri despre evoluţia speciilor şi mediul înconjurător din cretacic, a precizat Vladimir Efimov.

Oamenii de ştiinţă ruşi intenţionează să denumească noua specie „Polycotylus Sopotsko”, după numele directoarei clubului de tineri geologi care au făcut descoperirea.

sursa: publika.md

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *