Evreii camuflaţi în elita celui de-al Treilea Reich

Circa jumătate de milion de evrei au luptat de partea armatei sovietice în timpul celui de-al doilea război mondial. Aproximativ 200 000 au murit, iar 7 000 dintre veteranii rămaşi locuiesc în prezent în Israel, relatează publicaţia germană Der Spiegel.

Din fotografii, soldaţii sovietici evrei privesc serios: ochii lor spun multe şi exprimă durerea suferită, dar totuşi veteranii pozează cu un aer demn. Spre deosebire de evreii care au luptat de partea Wehrmacht-ului, soldaţii sovietici de religie iudaică pot afirma că nu au participat la un război de distrugere. Dimpotrivă, ei şi-au riscat vieţile pentru a pune capăt crimelor în masă declanşate de fascişti.

Cu toate acestea, Uniunea Sovietică nu putea să-i includă pe luptătorii evrei în ritualurile de comemorare a victoriei asupra fascismului: acest lucru ar fi contravenit concepţiei că omul sovietic nu putea aparţine niciunei confesiuni.

În afară de aceasta, antisemitismul exista şi în URSS: potrivit zvonurilor, Stalin nu dorea să-i vadă pe evrei în anturajul său, iar intelectuali de religie iudaică, cum era de exemplu Isaak Babei (ziarist şi scriitor rus), deveneau victime ale epurărilor etnice. Apoi, după înfiinţarea statului Israel în 1948, URSS s-a plasat de partea „duşmanului” – ţările din lumea arabă, iar, în retorica Războiului Rece, sionismul şi imperialismul american formau un tandem.

Multă vreme, statul israelian însuşi i-a acceptat cu greu pe veteranii sovietici evrei. Abia în 2012 a fost înălţat la Ierusalim un monument în cinstea lor. În public, aceştia ies în special în ziua comemorării Holocaustului, când trec în paradă, în ţinută militară completă.

Pe câmpurile de luptă ale celui de-al doilea război mondial au luptat şi circa 150 000 de soldaţi evrei de partea naziştilor, cei care au ordonat exterminarea evreilor. Descoperiri recente atestă faptul că Führerul însuşi cunoştea originile evreieşti a peste 12 ofiţeri superiori şi totuşi a semnat documente care îi declara „de sânge german”.

Legea germană în vigoare sub regimul nazist din 1935 interzicea să devină ofiţer cel care avea un bunic evreu. Dar serviciul personal al armatei germane cunoştea, în 1944, 77 de „ofiţeri de rang înalt de rasă evreiască amestecaţi sau căsătoriţi cu o evreică”, înrolaţi în Wehrmacht, aceştia primind de la Hitler certificatul ce atesta că au „sânge german”.

Lista a fost găsită de un student în istorie la Universitatea din Cambridge, care a descoperit că militari ai Wehrmacht-ului erau evrei sau aveau un părinte evreu. El a interogat sute de vechi militari şi familiile lor şi a examinat, în arhivele guvernului federal german, dosarele militare individuale care au relevat faptul că autorităţile naziste cunoşteau foarte bine originile lor.

În ciuda „alterării” juridice a oamenilor cu sânge evreiesc şi a propagandei feroce, zeci de mii de Mischlinge au trăit liniştiţi pe timpul naziştilor. Ei erau înrolaţi în mod obişnuit în Wehrmacht, Luftwaffe şi Kriegsmarine, devenind nu doar soldaţi, ofiţeri şi generali, dar şi comandanţi de regimente, divizii şi armate.

Sute de Mischlinge au fost decoraţi pentru vitejie cu Crucea de Fier. Iar 20 de soldaţi şi ofiţeri de origine evreiască au fost decoraţi chiar cu cea mai înaltă distincţie a celui de-al Treilea Reich – Crucea de Cavaler.

Timp îndelungat, în presa nazistă a apărut fotografia unui tânăr blond cu ochi albaştri, purtând o cască. Fotografia lui Werner Goldberg, un Mischlinge de gradul întâi (cu tatăl evreu), blond cu ochii albaştri, a fost folosită de propaganda nazistă germană ca exemplu pentru prezentarea soldatului german ideal, arian pur!…

Maiorul Wehrmacht-ului, Robert Borchardt, a primit Crucea de Cavaler pentru atacul cu tancuri asupra armatei sovietice din august 1941. Apoi acesta a fost trimis în Corpul African al lui Rommel. În apropierea localităţii El Alamein, acest maior a ajuns prizonier la englezi. Iar, în 1944, i-a fost aprobată permisiunea de a se stabili în Anglia, pentru reunificarea cu tatăl său evreu.

În 1946, Borchardt a revenit în Germania, declarându-i tatălui evreu: „Trebuie ca cineva să reconstruiască ţara noastră!”. În 1983, înainte de moarte, el povestea elevilor germani: „Mulţi evrei şi semievrei care au luptat pentru Germania în cel de-al doilea război mondial considerau că trebuie să-şi apere cu onestitate Vaterland-ul.”

Colonelul Walter Hollander, a cărui mamă era evreică, a primit personal de la Hitler un certificat prin care Führer-ul confirma arianismul acestui evreu halahic (Halaha – lege tradiţională evreiască, în conformitate cu care cel ce este născut din mamă evreică este considerat evreu – n.a.).

Aceleaşi certificate care autentificau „sângele nemţesc” au fost semnate de Hitler pentru zeci de ofiţeri sus-puşi de origine evreiască. În anii războiului, Hollander a fost decorat cu Crucea de Fier de ambele grade şi cu o distincţie nemţească rară – Crucea de Aur. În 1943, brigada antitanc a lui Hollander a distrus 21 de tancuri sovietice în timpul bătăliei de la Kursk, pentru care acesta a primit Crucea de Cavaler.

Când a plecat în concediu, a ajuns în Reich prin Varşovia. Hollander intrase în armata Republicii de la Weimar, în 1922. Mama sa era evreică şi dosarul său militar consemna faptul că el „nu este arian”, dar că ar fi luptat contra comuniştilor în 1923-1924.

Biroul personal considera că el trebuia să rămână în armată, cu toate că originile sale evreieşti îi deranjau pe colegii lui la şcoala militară unde fusese mutat. Din această cauză, a fost transferat în China. Hitler l-a recompesat prin medalia de serviciu onorabil în 1936, apoi, în 1939, după ce a examinat fotografiile lui, dosarul şi evaluările sale, i-a dat declaraţia de sânge german – Genehmigung. Dar în 1943, originile sale evreieşti i-au barat calea spre promovarea la gradul de general, deşi o merita din plin. A fost făcut prizonier de către ruşi în octombrie 1944 şi a petrecut 12 ani într-un lagăr rusesc.

Totuşi, ce au fost aceşti Mischlinge ai Wehrmacht-ului: jertfe ale urmăririlor antisemite sau complici ai călăilor?
Viaţa i-a pus deseori în situaţii imposibile. De exemplu, în lagărul Sachsenhausen, a sosit de pe front un soldat care avea la piept Crucea de Fier pentru… a se întâlni acolo cu tatăl evreu care era deţinut. Ofiţerul SS, şocat de acest vizitator, a exclamat: „Dacă nu aveai decoraţia asta la veston, ai fi fost aruncat imediat împreună cu tatăl tău”.

Dar, iată o altă istorie – a unui locuitor în vârstă din RFG, evreu get-beget. În 1940 acesta a reuşit să fugă din Franţa cotropită de nazişti, cu acte false. Ulterior, a fost înrolat în trupele de elită Waffen-SS, având un nume nemţesc nou. „Dacă eu am servit armata germană, iar mama mea a murit în Oswiencim (Auschwitz), cine sunt eu – jertfa sau unul dintre asasini? – se întreba el adesea. Nemţii, resimţind imensa vină pentru faptele comise, nu vor să audă de noi. Dar şi comunitatea evreiască le arată spatele celor aflaţi într-o situaţie ca a mea. Doar destinele noastre se află în contradicţie directă cu ceea ce s-a obişnuit a fi numit Holocaust.”

Vom remarca încă un fapt demn de reţinut – în 1940, tuturor ofiţerilor care aveau doi bunici evrei le-a fost ordonat să părăsească armata. Dar cei care aveau rădăcini evreieşti doar pe linia paternă/maternă puteau rămâne în armată, însă în niciun caz în funcţii de răspundere.

Realitatea însă era alta. Deoarece aceste ordine nu se executau, ele erau anunţate anual. Deseori soldaţii nemţi, conduşi de principiul „frăţiei de arme”, îi ascundeau pe camarazii lor evrei şi nu-i denunţau organelor de partid şi celor represive.

În ianuarie 1944, secţia de cadre a Wehrmacht-ului a pregătit o listă secretă cu 77 de ofiţeri sus-puşi şi generali aflaţi în căsătorii mixte şi anume „amestecaţi cu rasa evreiască sau căsătoriţi cu evreice”. Toţi aceştia aveau certificate personale de la Hitler, prin care le era autentificat „sângele nemţesc”. În listă figurau 23 de colonei, cinci general-maiori, opt generali-locotenenţi şi doi generali colonei.

Această listă putea fi completată cu figura odioasă a lui Reinhard Heydrich, favoritul Führer-ului şi conducătorul Reichssicherheitshauptamt (RSHA) – structură care controla Gestapo-ul, Poliţia criminală, Serviciul de spionaj şi de contraspionaj. Toată viaţa (din fericire, scurtă), acesta s-a luptat cu zvonurile privind originea sa evreiască.

Heydrich s-a născut în 1904 la Leipzig, în familia directorului Conservatorului din acest oraş. Legenda familiei glăsuieşte cum că bunica lui, imediat după naşterea tatălui viitorului şef al RSHA, s-a măritat cu un evreu. În copilărie, se zice, băieţii mai mari îl batjocoreau pe Reinhard, numindu-l evreu. Heydrich a fost cel care a organizat, în 1942, conferinţa de la Wansen pentru adoptarea „soluţiei finale a problemei evreieşti”. În alocuţiunea sa, Heydrich a declarat că nepoţii evreilor sunt nemţi şi nu pot fi supuşi represiunilor. Se zice că odată, ajuns acasă beat criţă, privindu-şi mutra în oglindă ar fi exclamat: „Evreu spurcat!”, ba chiar că ar fi şi tras cu pistolul de două ori în ea.

Feldmareşalul de aviaţie Erchard Milch poate fi considerat un exemplu clasic de „evreu camuflat” în elita celui de-al Treilea Reich.
Tatăl lui a fost un farmacist evreu. Din cauza originii evreieşti el n-a fost acceptat în şcolile militare, dar începutul primului război mondial i-a deschis calea spre aviaţie. Milch a ajuns în divizia vestitului Richthoffen, a făcut cunoştinţă cu tânărul Goring şi a activat în Statul Major, cu toate că nu a zburat pe aeroplane. În 1929 a devenit directorul-general al Lufthansa, agenţie naţională de transport aerian. Şi, pentru că vântul sufla deja favorabil în direcţia naziştilor, Milch furniza avioane fără plată liderilor NSDAP (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei). Şi acest serviciu nu a fost uitat. Venind la putere, naziştii au declarat că mama lui Milch nu a dus o viaţă sexuală cu soţul său evreu, iar tatăl natural al băiatului a fost baronul von Bier. Goring a râs mult, spunând: „Da, l-am făcut pe Milch un potlogar, dar unul aristocrat”. Un alt aforism al lui Goring la adresa lui Milch: „În comandamentul meu, eu singur voi decide cine este evreu şi cine nu!”.

După război, Milch a stat la închisoare nouă ani. Apoi, până la vârsta de 80 de ani, a fost consultant la concernele Fiat şi Tissen.

Majoritatea veteranilor Wehrmacht-ului susţin că atunci când plecau în armată, nu se considerau evrei. Aceşti soldaţi se străduiau să combată pălăvrăgeala rasială nazistă, anume prin faptele lor de vitejie. Înrolaţi în armata hitleristă, pe câmpul de luptă, ei demonstrau cu eforturi triple că strămoşii lor evrei nu îi încurcă să fie ostaşi dârji şi buni patrioţi ai Germaniei hitleriste.

de Alecuş Fărău
după Agerpres şi Nezavisimaia Gazeta

sursa: yogaesoteric.net