Pe la inceputul celui de al saselea deceniu al veacului al nouasprezecelea pe strazile mereu aglomerate ale orasului San Francisco trecatorii puteau intalni un personaj iesit din comun, care se plimba cu un pas masurat si egal, privindu-i pe toti cu zambetul generos al unui candidat la alegeri si oprindu-se adesea sa le vorbeasca.
Chiar daca intreaga sa infatisare iti arata ca necunoscutul traise si vremuri mai bune, era ceva in fizionomia si mai ales in gesturile sale care atragea atentia din prima clipa. Destul de inalt si slab, purtand mai mereu o tunica militara cu insemne ale Marinei americane si epoleti, pe cap o impozanta palarie impodobita cu o pana de strut, adesea o sabie de parada, barbatul ce avea dupa moda vremii si un bogat barbison avea sa devina de la an la an o adevarata atractie a orasului, una din acele personalitati despre care toate lumea vorbeste si despre care localnicii ajung sa le scrie prietenilor indepartati. Ar fi putut parea doar un alt falit ce traieste din amintirea fostei glorii, vreun nebun inofensiv in cautare de companie, un excentric care se amuza pe seama vecinilor. Sigur, se putea spune despre Joshua Abraham Norton ca era toate acestea, dar oficial era mult mai mult. Era Norton I-ul, primul imparat al Statelor Unite ale Americii.
De la afaceri la tronul imperial
Inainte de a se proclama conducatorul tarii de adoptie, Joshua Abraham Norton era doar un alt investitor de origine britanica, nascut in 1819, ce isi petrecuse o buna parte din viata in Africa de Sud, si ajungand in America, la San Francisco, abia prin 1849, in plina goana dupa aur, cand averile se castigau si se pierdeau de la o zi la alta. Nu va dura mult pana cand investitiile sa ii aduca peste un sfert de milion de dolari, numai ca in scurta vreme, dupa cateva idei nu foarte inspirate, a urmat falimentul. Nu era ceva neobisnuit pentru epoca, iar Norton parea predestinat sa devina doar un alt vagabond uitat, povestind oricui era dispus sa il asculte ca a fost candva un om bogat. Dupa 1853 avea de altfel sa dispara din oras pentru o vreme. Avea prea putini prieteni, partenerii de afaceri il uitasera, si parea ca nimeni nu va mai auzi nimic despre domnul Norton.
Edicte, legi, regulamente
Pe 18 septembrie 1859 insa in paginile ziarului local Bulletin aparea un… decret imperial. Nici mai mult, nici mai putin. Fostul om de afaceri declara ca la „dorinta si cererea majoritatii cetatenilor americani, eu, Joshua Norton, ma declar si proclam Imparat al Statelor Unite”. Si protector la Mexicului, in generozitatea demna de un conducator cu sange nobil. Si decretul semnat Norton I-ul, Imparatul SUA anunta ca in scurta vreme reprezentantii tuturor statelor vor fi chemati sa aduca, sub supravegherea noului conducator, modificarile necesare pentru ca viata tuturor americanilor sa fie mai buna. Va fi doar primul decret imperial. In urmatorii ani Norton va cere inlaturarea membrilor Congresului cu ajutorul armatei, abolirea celor doua partide, va anunta ca cei care vor folosi numele de „Frisco” in loc de San Francisco vor fi amendati cu 25 de dolari. Si multe altele. Daca initial ziarul local a publicat mai mult ca o gluma primul decret al noului imparat, nu va dura mult pana cand publicul sa il transforme intr-o celebritate, iar ziaristii sa fie ei cei care mergeau pe urmele lui Norton. Si adesea inventau o stire cat mai amuzanta despre noul conducator al Statelor Unite.
Imparatul in viata de zi cu zi
Pentru doua decenii Norton I-ul avea sa fie cea mai iubita celebritate locala. Fotografiile ce il infatisau erau mult dorite suveniruri, manca gratuit in localurile care ii placeau, locuitorii se opreau mai mereu sa ii vorbeasca, tratandu-l cu respectul si chiar protocolul cuvenite unui imparat, i se faceau mici daruri din partea „supusilor”, iar edictele sale erau citite si comentate de fiecare data cand apareau in ziare. Falit si dormind intr-un mizer azil de noapte, parea mai curand unul din acei nebuni blanzi si amuzanti, desi este greu de spus cat din purtarea sa era efectul unei minti zdruncinate si cat un rol care ii aducea suficiente beneficii. Avea un rol rezervat la orice concert sau piesa de teatru. Calatorea gratuit cu trenul. Inspecta cu seriozitate drumurile, magazinele, casele, propunea solutii adesea surprinzatoare, recompensa verbal si promitea averi celor mai respectabili dintre locuitori. In 1871 o mica tipografie a lansat chiar o bancnota cu efigia imparatului, pe care Norton o impartea cu generozitatea celui care ii recunosteau autoritatea. Primea haine gratuit, era invitat adesea la masa de notabilitatile locale, si cand un politist prea zelos l-a arestat, pentru o pricina minora, a iesit un scanda imens. Excentric sau nu, numit adesea „Monarhul Nebun”, era intr-un fel mascota locala. Si pentru tot restul vietii Norton a trait si a jucat rolul care i-a adus celebritatea.
Le Roi est Mort!
In ultima parte a vietii singurul imparat din istoria SUA ajunsese in sfarsit la un echilibru. O camera micuta unde juca adesea sah cu vizitatorii, ore petrecute la bibliotecile din San Francisco, o popularitate la care vedete ale vremii ar fi putut doar sa viseze. Pe 8 ianuarie 1880 o comotie cerebrala punea capat vietii primului si singurului imparat al Statelor Unite ale Americii. Majoritatea ziarelor au publicat necrologul majestatii sale, iar The Chronicle din San Francisco titra pe prima pagina „Le Roi Est Mort!”. La funeralii au participat peste 10.000 de „supusi”.
Intrebarea la care nimeni nu ar putea raspunde este cat a fost spectacol si cat nebunie in aceasta poveste. Oare Norton a ajuns chiar sa creada la un moment dat ca a fost imparat, sau ca un mare actor si-a jucat rolul pana cand a cazut definitiv cortina? Greu de spus. Dar negustorul falit a intrat in istorie, in felul sau ciudat si imposibil de imitat fara a cadea in derizoriu. Si daca si-a dorit vreodata sa fie, intr-un fel, nemuritor, se poate spune ca a reusit.
sursa: artline.ro
