Totul începe în primele decenii din secolul al XX-lea, la Aljustrel, un mic cătun din Fatima, o localitate care are un nume musulman, cel al fiicei lui Mahomed şi se află la 120 de kilometri de Lisabona, capitala Portugaliei. Sunt timpuri dificile pentru naţiune: în 1908 au fost ucişi regele Carol şi moştenitorul la tron Filip. Al doilea născut, principele Manuel, a fost alungat de o lovitură de stat militară în urma căreia a fost cucerită puterea din partea republicanilor. Astfel începe o serie infinită de revoluţii şi contra-revoluţii. Noii guvernanţi practică un laicism ateu în timp ce marea masă a populaţiei, în bună parte de la ţară, rămâne înrădăcinată în credinţa catolică.
În casa săracă a lui Antonio şi Maria Rosa dos Santos, părinţi a şase copii, în şi cea a lui Manuel Pedro şi Olimpia Marto, părinţi a nouă copii, recitarea rozariului seara este o obişnuinţă consolidată. De la vârsta de şapte ani copiii conduc turma la păşune, când devin mai mari le va reveni şi lor munca dură la câmp. În acest mediu simplu şi foarte sărac urmează să se întâmple ceva inimaginabil.
În timpul apariţiilor Sfintei Fecioare Maria, petrecute în 1917, în urmă cu o sută de ani, Lucia dos Santos, Francisc şi Iacinta Marto aveau 10, 9 şi respectiv 7 ani, fiind născuţi prima la 22 martie 1907, al doilea la 11 iunie 1908 şi a treia la 11 martie 1910. Cei trei sunt copii normali, zvelţi. Lucia este „o bună animatoare de jocuri” şi ştie să se întreţină cu cei mai mici, lui Francisc îi place să joace briscola (joc de cărţi) şi Iacinta – care are un caracter un pic supărăcios – este pasionată de jocul cu nasturi. În timp ce conduc turma la păşune, păstoraşii recită rozariul. Apariţiile au loc într-o mică proprietate a părinţilor Luciei, numită Cova de Iria, la doi kilometri şi jumătate de Fatima pe drumul spre Leiria, unde cei trei copii duc oile la păscut. Sfântul Fecioară Maria apare într-un stejar înalt de puţin mai mult de un metru. Francisc numai o va vedea pe Sfânta Fecioară Maria fără a o auzi. Iacinta va vedea şi va auzi. Lucia, în afară de a vedea şi a auzi, va putea chiar să vorbească cu ea.
13 mai 1917. Prima apariţie
La 13 mai, pe la amiază, cei trei păstoraşi se joacă la Cova de Iria când observă două fulgere, după care văd o figură sprijinită pe ramurile stejarului. Este „o doamnă îmbrăcată în întregime în alb mai strălucitor decât soarele, care răspândea o lumina mai clară şi intensă decât un pahar de cristal plin cu apă curată străbătut de razele celui mai arzător soare”, va scrie Lucia. Faţa sa indescriptibil de frumoasă nu apare „nici tristă, nici veselă, ci serioasă”, cu un ton de reproş dulce. Mâinile împreunate, parcă pentru a se ruga, sprijinite pe piept şi îndreptate în sus. De mâna dreaptă atârnă un rozariu. Hainele par să fie făcute numai din lumină. Tunica este albă, şi este albă mantia tivită cu aur, care acoperă capul Fecioarei şi coboară până la picioare. Vizionarii se află la distanţă de un metru şi jumătate de apariţie.
Colocviul se desfăşoară în acest mod, conform relatării sorei Lucia:
MARIA: „Nu vă fie frică, nu vă fac rău”.
LUCIA: „De unde sunteţi?”.
MARIA: „Sunt din cer” (şi ridică mâna pentru a arăta cerul).
LUCIA: „Şi ce vreţi de la mine?”.
MARIA: „Am venit să vă cer să veniţi aici în următoarele şase luni, în ziua de 13, la aceeaşi oră. Apoi vă voi spune cine sunt şi ce anume vreau. Şi mă voi întoarce şi a şaptea oară”.
LUCIA: „Şi eu merg în cer?”.
MARIA: „Da, mergi”.
LUCIA: „Şi Iacinta?”.
MARIA: „Şi ea”.
LUCIA: „Şi Francisc?”.
MARIA: „Şi el dar trebuie să recite multe rozarii”.
În acest moment Lucia îi cere Fecioarei veşti despre două fete care au frecventat casa ei, care au murit de puţin timp.
LUCIA: „Maria da Neves este deja în cer?”.
MARIA: „Da, este deja”.
LUCIA: „Şi Amelia?”.
MARIA: „Va rămâne în purgator până la sfârşitul lumii. Vreţi să vă oferiţi lui Dumnezeu, pentru a suporta toate suferinţele pe care va voi să vi le trimită, ca act de reparare pentru păcatele cu care este ofensat şi de implorare pentru convertirea păcătoşilor?”.
LUCIA: „Da, vrem”.
MARIA: „Aşadar, mergeţi, veţi avea mult de suferit dar harul lui Dumnezeu va fi mângâierea voastră”.
„Rostind aceste ultime cuvinte – continuă sora Lucia în memoriile sale – a desfăcut pentru prima dată mâinile, comunicându-ne o lumină foarte intensă, aproape o reflexie care ieşea din ele care ne pătrundea în piept şi în adâncul sufletului, şi ne făcea să ne vedem pe noi înşine în Dumnezeu, care era această lumină, mai clar decât ne-am vedea în cea mai bună oglindă. Atunci, dintr-un impuls interior comunicat nouă şi el, am căzut în genunchi şi am repetat în interior: «O, Preasfântă Treime, te ador Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, te ador în Preasfântul Sacrament»”. După ce au trecut primele momente, Sfânta Fecioară Maria a adăugat: „Recitaţi rozariul în fiecare zi pentru a obţine pacea pentru lume şi pentru sfârşitul războiului”. Apoi – adaugă vizionara de la Fatima – „a început să se înalţe senin, urcând spre răsărit, până când a dispărut în imensitatea orizontului. Lumina care o înconjura părea să deschidă o cale în mijlocul astrelor”.
13 iunie 1917, a doua apariţie
În acea zi vin în acel loc circa cincizeci de persoane. Unele dintre ele observă că lumina soarelui se întunecă în timpul minutelor care urmează după începutul colocviului. Alţii afirmă că vârful stejarului, acoperit de vlăstare a părut că se îndoaie ca sub o greutate, cu un moment înainte ca Lucia să înceapă să vorbească. În timpul colocviului Sfintei Fecioare Maria cu vizionarii, unii aud provenind de la copac un zumzet asemănător cu bâzâitul unei albini.
LUCIA: „Ce vreţi de la mine?”
MARIA: „Vreau ca să veniţi aici în ziua de 13 a lunii viitoare, să spuneţi rozariul în fiecare zi, să învăţaţi să citiţi. Apoi vă voi spune ce anume vreau”.
Lucia atunci cere vindecarea unei persoane bolnave.
MARIA: Dacă se converteşte, se va vindeca în acest an”.
LUCIA: „Aş vrea să vă cer să ne duceţi în cer”.
MARIA: „Da, pe Iacinta şi pe Francisc îi duc peste puţin timp. Dar tu mai rămâi aici câtva timp. Isus vrea să se folosească de tine pentru a mă face cunoscută şi iubită. Vrea să stabilească în lume evlavia către inima mea neprihănită. Celui care o îmbrăţişează îi promit mântuirea şi aceste suflete vor fi iubite de Dumnezeu ca flori puse de mine ca să împodobească tronul său”.
LUCIA: „Rămân aici singură?”.
MARIA: „Nu, fiică. Suferi mult? Nu te descuraja. Nu te voi lăsa niciodată. Inima mea neprihănită va fi refugiul tău şi calea care te va conduce la Dumnezeu”.
„În momentul în care a spus aceste ultime cuvinte – povesteşte sora Lucia – a desfăcut mâinile şi ne-a comunicat pentru a doua oară reflexia acelei lumini imense. În ea eram parcă scufundaţi în Dumnezeu. Iacinta şi Francisc păreau să fie în partea din această lumină care se înălţa spre cer şi eu în aceea care se răspândea pe pământ. În faţa palmei de la mâna dreaptă a Sfintei Fecioare Maria era o inimă înconjurată cu spini care păreau înfipte în ea. Am înţeles că era inima neprihănită a Mariei chinuită de păcatele omenirii, care voia reparare”.
13 iulie 1917, a treia apariţie
În cursul celei de-a treia apariţii, un mic nor pare să plutească deasupra micului copac ales de apariţie ca piedestal. Între cei prezenţi este şi Manuel Pedro Marto, tatăl lui Iacinta şi Francisc, care povesteşte. Ca de obicei, înainte de a o vedea pe frumoasa Doamnă, cei trei păstoraşi observă un fulger de lumină.
LUCIA: „Ce vreţi de la mine?”.
MARIA: „Vreau ca să veniţi aici în ziua de 13 din luna viitoare, să continuaţi să recitaţi în fiecare zi rozariul în cinstea Sfintei Fecioare Maria a Rozariului pentru a obţine pacea lumii şi sfârşitul războiului, pentru că numai ea vă poate merita asta”.
LUCIA: „Aş vrea să vă cer să ne spuneţi cine sunteţi şi să faceţi o minune prin care toţi să creadă că dumneavoastră ne apăreţi”.
MARIA: „Continuaţi să veniţi aici în toate lunile. În octombrie voi spune cine sunt şi ce vrea şi voi face minunea pe care toţi o vor vedea pentru a putea crede”.
Lucia dos Santos prezintă atunci apariţiei o serie de cereri de convertiri, vindecări şi alte haruri. Sfânta Fecioară Maria răspunde recomandând mereu practica rozariului, cu care vor obţine harurile cerute în cursul anului.
Apoi viziunea adaugă: „Jertfiţi-vă pentru păcătoşi şi spuneţi de multe ori, în mod special când faceţi o jertfă: O, Isuse, din iubire faţă de tine, pentru convertirea păcătoşilor şi pentru repararea păcatelor comise împotriva inimii neprihănite a Mariei”.
Viziunea iadului (prima parte a secretului de la Fatima)
„Spunând aceste ultime cuvinte – va scrie după aceea sora Lucia – Sfânta Fecioară Maria a desfăcut din nou mâinile ca în cele două luni trecute. Reflexia a părut să pătrundă pământul şi am văzut ca o mare de foc mare şi cufundaţi în acest foc diavolii şi sufletele ca şi cum ar fi jar transparent şi negru sau bronzat de formă umană, care pluteau în incendiu ridicate de flăcările care ieşeau din ele însele împreună cu nori de fum căzând din toate părţile – asemenea căderii scânteilor în marile incendii – fără greutate nici echilibru, între strigătele şi gemetele de durere şi disperare care terorizau şi făceau să tremure de frică. Diavolii se distingeau prin forma oribilă şi respingătoare de animale înspăimântătoare şi necunoscute, dar transparente ca nişte cărbuni negri”. Viziunea durează numai o clipă, în timpul căreia Lucia emite un plânset, numai un „ah!”. Şi în scrierile sale va nota că dacă n-ar fi existat promisiunea Sfintei Fecioare Maria de a-i duce în cer, vizionarii ar fi murit de emoţie şi de frică.
Noile pedepse, al doilea război mondial, consacrarea Rusiei (a doua parte a secretului de la Fatima)
Înspăimântaţi, şi ca şi cum ar cere ajutor, păstoraşii îşi ridică ochii spre Sfânta Fecioară Maria.
MARIA: „Aţi văzut iadul, unde merg sufletele sărmanilor păcătoşi. Pentru a le mântui, Dumnezeu vrea să stabilească în lume evlavia către inima mea neprihănită. Dacă veţi face ceea ce vă voi spune, multe suflete se vor mântui şi vor avea pace. Războiul urmează să se termine, dar dacă nu vor înceta să-l ofenseze pe Dumnezeu, în domnia lui Pius al XI-lea va începe un altul mai rău. Când, veţi vedea o noapte luminată de o lumină necunoscută, să ştiţi că este marele semnal pe care vi-l dă Dumnezeu despre faptul că urmează să pedepsească lumea pentru delictele sale, prin intermediul războiului, al foametei şi al persecuţiilor împotriva Bisericii şi a Sfântului Părinte. Pentru a împiedica toate acestea, am venit să cer consacrarea Rusiei la inima mea neprihănită şi comuniunea reparatoare în primele sâmbete din lună. Dacă veţi asculta cererile mele, Rusia se va converti şi veţi avea pace; altminteri, va răspândi erorile sale în lume, promovând războaie şi persecuţii împotriva Bisericii; cei buni vor fi martirizaţi, Sfântul Părinte va trebui să sufere mult, diferite naţiuni vor fi eliminate; în sfârşit inima mea neprihănită va triumfa. Sfântul Părinte îmi va consacra Rusia care se va converti şi va fi acordat lumii câtva timp de pace. În Portugalia se va păstra mereu dogma credinţei…”.
Viziunea martiriului creştinilor şi a uciderii Papei (a treia parte a secretului de la Fatima)
În acest moment, apariţia le arată copiilor scena crucială a secretului, cea a Papei care este ucis. „Am văzut… un episcop îmbrăcat în alb – scrie sora Lucia – am avut presentimentul că era Sfântul Părinte. Diferiţi alţi episcopi, preoţi, călugări şi călugăriţe urcând un munte abrupt, în vârful căruia era o mare Cruce din trunchiuri necioplite ca şi cum era din stejar cu coajă: Sfântul Părinte, înainte de a ajunge acolo, a trecut printr-un mare oraş pe jumătate în ruină şi pe jumătate tremurând cu pas şovăitor, lovit de durere şi de suferinţă, se ruga pentru sufletele cadavrelor pe care le întâlnea pe drum; ajuns în vârful muntelui, prosternat în genunchi la picioarele marii Cruci a fost ucis de un grup de soldaţi care au tras mai multe gloanţe şi săgeţi…”.
MARIA: „Asta să n-o spuneţi nimănui. Lui Francisc puteţi să-i spuneţi”.
După câteva clipe adaugă: „Când recitaţi rozariul, după fiecare mister spuneţi: «O, Isuse, iartă-ne păcatele, fereşte-ne de focul iadului şi du în cer toate sufletele, mai ales pe acele care au mai mare nevoie de mila ta»”.
LUCIA: „Nu mai vreţi nimic de la mine?”.
MARIA: „Nu, astăzi nu mai vreau nimic”. Şi ca de obicei – scrie Lucia în memoriile sale – a început să se înalţe spre răsărit, până când a dispărut în distanţa imensă a firmamentului.
19 august, a patra apariţie
În ziua de 13 august vizionarii nu pot să fie prezenţi la Cova de Iria, pentru că sunt luaţi împotriva voinţei lor, cu o stratagemă, de administratul din Ourèm, care încearcă să le smulgă secretul. Copiii rămân neclintiţi, în pofida faptului că administratorul decide să-i închidă pentru o noapte în închisoare. La ora obişnuită a apariţiei, la Cova de Iria se aude un tunet, după care urmează un fulger, şi sutele de persoane venite observă un mic nor alb plutind câteva minute deasupra stejarului.
După şase zile, la 19 august, Lucia este cu Francisc şi un alt verişor, Joao, într-o localitate numită Valinhos, o proprietate a unuia dintre unchii săi, când, la patru după-amiază, încep să se producă variaţiile atmosferice care preced apariţiile Sfintei Fecioare Maria la Cova de Iria: o neaşteptată coborâre a temperaturii şi o întunecare a soarelui. Lucia simţind că se întâmplă ceva, trimite să fie chemată în grabă Iacint, care ajunge la timp pentru a o vedea pe Sfânta Fecioară Maria.
LUCIA: „Ce vreţi de la mine?”.
MARIA: „Vreau să continuaţi să mergeţi la Cova de Iria în ziua de 13 şi să continuaţi să recitaţi rozariul în fiecare zi. În ultima lună voi face minunea pentru ca toţi să creadă”.
LUCIA: „Ce vreţi să se facă cu banii pe care poporul îi lasă la Cova de Iria?”.
MARIA: „Faceţi două busole (tip de lectici folosite în acea perioadă în Portugalia în procesiunile pentru a aduna ofertele, nr): una du-o tu cu Iacinta şi alte două fetiţe îmbrăcate în alb, iar cealaltă s-o ducă Francisc cu alţi trei copii. Banii din busole sunt pentru sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria a Rozariului şi ceea ce mai rămâne foloseşte pentru o capelă pe care mi-o vor face”.
LUCIA: „Aş vrea să vă cer vindecarea câtorva bolnavi”.
MARIA: „Da, pe unii îi voi vindeca în acest an”.
Şi asumând un aspect mai trist, adaugă: „Rugaţi-vă, rugaţi-vă mult şi faceţi jertfe pentru păcătoşi, pentru că multe suflete merg în iad pentru că nu este cine să se jertfească şi să se roage pentru ele”.
La sfârşitul apariţiei, vizionarii taie ramurile copacului pe care tocmai se aşezase Sfânta Fecioară Maria şi le duc acasă. Ramurile răspândeau parfum.
13 septembrie 1917, a cincea apariţie
De data aceasta numărul celor prezenţi oscilează între 15 şi 20 de mii de persoane, care pot să observe obişnuitele fenomene atmosferice care preced apariţia precum scăderea neaşteptată a temperaturii şi întunecarea soarelui. Îndeosebi, de această dată, este observat un glob luminos care se mişcă lent pe cer de la răsărit spre apus, iar pe la sfârşitul apariţiei, în sens contrar.
MARIA: „Continuaţi să recitaţi rozariul pentru a obţine sfârşitul războiului. În octombrie vor veni şi Domnul nostru, Sfânta Fecioară Maria Îndurerată şi cea de pe muntele Carmel, sfântul Iosif cu Pruncul Isus, pentru a binecuvânta lumea. Dumnezeu este mulţumit de jertfele voastre, dar nu vrea ca să dormiţi cu funia, purtaţi-o numai în timpul zilei”.
Apariţia face referinţă aici la un soi de ciliciu pe care cei trei păstoraşi şi-l făcuseră tăind o bucată de funie aspră găsită pe câmp. Şi-au dat seama că funia legată la brâu provoca durere şi începuseră s-o poarte zi şi noapte oferind acea suferinţă pentru sufletele păcătoşilor.
LUCIA: „Mi-au cerut să vă cer multe lucruri: vindecarea bolnavilor, a unui surdomut”.
MARIA: „Da, voi vindeca pe unii, pe alţii nu. În octombrie vor face o minune pentru ca toţi să creadă”.
13 octombrie 1917, a şasea şi ultima apariţie
La ultima întâlnire cu Sfânta Fecioară Maria la Cova de Iria vin şaptezeci de mii de persoane din toată Portugalia. Mulţi sunt credincioşi evlavioşi faţă de Maria, mulţi alţii necredincioşi, alţii sunt acolo pentru a demasca presupusa înşelătorie. Există şi jurnalişti sceptici, trimişi de cotidianele respective. În ziua aceea plouă torenţial şi mulţimea este constrânsă să înainteze în mijlocul apei şi noroiului. Ca şi celelalte dăţi, vizionarii observă reflexia de lumină şi apoi pe Sfânta Fecioară Maria în stejar. Puţin mai înainte Lucia ceruse ca să se închidă umbrelele.
LUCIA: „Ce vreţi de la mine?”.
MARIA: „Vreau să-ţi spună să se facă în acest loc o capelă în cinstea mea, că eu sunt Regina Rozariului, să continui mereu să reciţi rozariul în fiecare zi. Războiul se va termina şi militarii se vor întoarce în curând la casele lor”.
LUCIA: „Eu aveam multe lucruri să vă cer. Dacă vindecaţi câţiva bolnavi şi dacă veţi converti câţiva păcătoşi…”.
MARIA: „Pe unii da, pe alţii nu; este nevoie să se căiască, să ceară iertare de păcatele lor”. Şi asumând un aspect mai trist: „să nu-l mai ofenseze pe Dumnezeu Domnul nostru care este deja foarte ofensat”.
„Apoi, desfăcând mâinile – povesteşte sora Lucia – Sfânta Fecioară Maria a făcut-o să reflecteze asupra soarelui, şi în timp ce se înălţa, reflexia luminii sale continua să se proiecteze asupra soarelui”. Vizionara în acel moment exclamă: „Priviţi soarele!”. Ploaia căzuse tot timpul apariţiei, dar în momentul în care Lucia invită să privească în sus, norii se deschid, lăsând să se vadă soarele ca un imens disc de argint, care străluceşte cu o intensitate nemaivăzută vreodată, dar nu-i orbeşte pe cei care îl privesc. Imensa minge de foc începe să se rotească, aproape să danseze trecând rapid prin faţa privirilor înmărmurite ale celor prezenţi. Apoi marginile sale devin roşu-aprins şi astrul pare să se îndepărteze, ca un vârtej, răspândind flăcări roşii de foc. Această lumină se reflectă pe sol, pe plante, pe copaci, pe înseşi feţele persoanelor şi pe haine, asumând tonalităţi scânteietoare şi culori diferite. Animat de trei ori de o mişcare nebună, globul de foc pare să se prăbuşească în zigzag peste mulţimea terorizată. Totul durează circa zece minute, aşa cum vor prezenta martorii foarte numeroşi şi cum povestesc cronicile din acea epocă. În sfârşit soarele se întoarce la punctul de unde se prăbuşise şi îşi reia aceeaşi strălucire de fiecare zi. Ciclul apariţiilor s-a terminat cu minunea promisă de Sfânta Fecioară Maria. Multe persoane observă că hainele lor, care erau îmbibate de ploaie, s-au uscat dintr-o dată. Minunea soarelui a fost observată şi de numeroşi martori care era la distanţă de locul apariţiilor.
sursa: itrc.ro
