Connect with us

Hi, what are you looking for?

Actualitate

ISLAMUL ”poruncește” FIFA: „Interziceţi semnul crucii pe terenurile de fotbal!”

sursa foto: backtotheessence.wordpress.com

Cererea către FIFA vine de la un faimos şi autorizat religios musulman al Arabiei Saudite, Mohammed Alarefe, care a cerut vârfurilor fotbalului internaţional să adauge în regulamente interzicerea semnului crucii la intrarea pe teren, acesta însemnând semnul credinţei creştine.

Cerere absurdă a islamului

Sunt foarte mulţi forbalişti, în fapt, care înainte de a pune piciorul pe câmpul de joc se adresează Dumnezeului creştin cu un simplu semn al crucii. Dar acum, musulmanilor nu le convine. Alarefe e profesor la King Saud University din Riyadh, iar pe Twitter are cam vreo 17,4 milioane de oameni care-l urmăresc. Nu sunt puţini. Mulţi sunt de acord cu el, alţii mai puţin şi îl critică.

Cei mai aprigi îl atenţionează că sunt destui musulmani, jucători de fotbal, care îngenunchează şi-şi ridică ochii spre Allah după un gol sau după o victorie. ”Am văzut videoclipul cu jucători de fotbal care atunci când câştigă fac simbolul crucii pe piept – a spus Imamul – potrivit DailyMail, iar cererea mea vrea să afle dacă regulile FIFA interzic sau permit aceasta”.

Mulţi din cei ce folosesc Twitterul l-au luat în bătaie de joc pe religios, amintind că ”Mohamed Salah şi alţii îngenunchează şi se roagă atunci când marchează un gol şi nu-i pedepseşte nimeni. Lăsaţi sportul să se ocupe singur de problemele lui”.
Real Madrid a abandonat să mai facă semnul crucii!!! Articolul integral pe evz.ro.

 

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.