Connect with us

Hi, what are you looking for?

Dezvăluiri

Istoria NEOFICIALĂ! Cine a descoperit, de fapt, America?

O astfel de intrebare ar putea parea extrem de simpla pentru cei mai multi dintre noi. Columb, ar raspunde, probabil, majoritatea celor intrebati; vikingul Leif Erikson ar putea argumenta altii. Dar daca primul om care a descoperit Lumea Noua nu este nici unul dintre cei doi? Daca America a fost descoperita de un om al carui nume nu a fost rostit niciodata? 

Această incertitudine istorică a condus la o controversă minoră în ceea ce priveşte identitatea exploratorului care a ajuns primul în Lumea Noua. În timp această controversă s-a accentuat prin faptul că unii autori au sugerat că amiralul chinez Zheng He a ajuns, de asemenea, înaintea lui Columb pe continentul american cu doar câţiva ani înaintea acestuia (deşi acesta nu era european, din moment ce a navigat cu corabia sa şi nu a trecut peste podul terestru al Strâmtorii Bering, îl vom lăsa să intre în rândul candidaţilor propuşi pentru descoperirea Lumii Noi). Şi apoi, cineva a descoperit petroglifele din Virginia de Vest care păreau să indice că un navigator irlandez din al şaselea secol, Sfântul Brendan, ar fi ajuns înaintea tuturor pe noul continent. În cele din urmă, la toţi aceşti exploratori de naţionalitate spaniolă, italiană, vikingă, chineză şi irlandeză s-au alăturat şi musulmanii atunci când cercetătorii au prezentat dovezi arheologice şi documentare care arătau că musulmanii din Africa de Vest ar fi ajuns de fapt primii în Lumea Nouă.

Aceştia ar fi cei cinci pretendenţi principali pentru onoarea de a fi primul explorator care a descoperit America. Ar mai putea exista şi alţii, dar astăzi noi ne vom ocupa doar de aceşti cinci candidaţi. Este evident că doar unul dintre aceştia poate fi declarat câştigător. În concluzie, care dintre cei cinci a fost de fapt primul care a ajuns în America? Şi dintre cei care nu au reuşit să ajungă primii în America este posibil ca unii dintre aceştia să nu fi ajuns deloc acolo?

Columb

Deci, nu există nicăieri nicio urmă de îndoială reală în legătură cu povestea binecunoscută a lui Columb. El a ajuns în Bahamas în anul 1492 şi deşi el a crezut că a ajuns în India, de fapt a ajuns pe un continent mare care i-a blocat drumul. Cu ocazia unui număr de trei curse efectuate în următorii doisprezece ani el a explorat Caraibe, partea de nord a Americii de Sud şi coasta Americii Centrale. Pe urmele lui au venit colonişti şi alţi exploratori şi deoarece s-a crezut că el a fost primul care a păşit pe noul continent s-a considerat că descoperirea Lumii Noi a fost realizată de europeni. Acum să ne uităm şi la ceilalţi candidaţi, pe rând, mergând înapoi în timp de la perioada în care a trăit Columb.

Musulmanii şi harta lui Piri Reis

Musulmanii susţin că nu a existat un singur explorator şi că cunoştinţe generale privind Lumea Nouă au existat înainte de Columb, ele fiind obţinute anterior de alţi vizitatori europeni. Piri Reis a fost un amiral turc otoman şi cartograf naval care a murit în anul 1553. Numele său înseamnă căpitanul Piri. El este cunoscut mai ales pentru o hartă pe care a desenat-o în anul 1513, cunoscută astăzi ca harta Piri Reis. Această hartă este frecvent menţionată de unii adepţi ai istoriei alternative care afirmă că ea ar fi o reprezentare deosebit de exactă a întregii lumi, indicând prin aceasta că Piri trebuie să fi avut cunoştinţe mult superioare celor ale lui Columb. În acest fel ar rezulta că istoria tradiţională este greşită şi că primii otomani au călătorit în întreaga lume, inclusiv pe cele două continente americane, din Cuba până în Brazilia şi chiar în Antarctica. Harta lui Piri Reis este o referinţă de bază pentru aproape toate afirmaţiile moderne cu privire la marinarii musulmani care ar fi ajuns primii în Lumea Nouă.

Harta lui Piri Reis

Nu există nicio urmă de îndoială asupra importanţei istorice a hărţii lui Piri Reis. Cu toate acestea cele mai multe dintre afirmaţiile senzaţionale din jurul acesteia sunt inexacte. În principal, ea nu schimbă istoria tradiţională, deoarece se potriveşte cu aceasta chiar acolo unde ne-am aşteptat. În notele sale de pe hartă Piri a scris că el a realizat-o pe baza a aproximativ 20 de alte hărţi existente ce proveneau de la alte naţiuni din Europa şi Asia. Printre acestea se numărau hărţi antice greceşti ale Marii Mediterane şi Oceanului Indian, hărţi arabe ale Indiei, hărţi portugheze ale Pakistanului şi Chinei şi ultimele hărţi ale lui Columb care arătau Insulele Caraibe şi o parte din coasta de est a continentului american.

Harta sa nu este nici pe departe la fel de exactă sau completă pe cât se afirmă de obicei. La o analiză mai atentă se observă că principalele sale caracteristici sunt greşite. Se crede astăzi că explicaţia acestui lucru se datorează faptului că Piri nu a avut toate informaţiile necesare pentru a putea asambla toate hărţile individuale pe care le-a avut la dispoziţie. Pe harta lui Piri Brazilia apare legată de Antarctica şi se crede că acest lucru s-a datorat unui efort de a include presupusa Terra Incognita. De asemenea, coasta Americii de Sud apare rotită pentru a se potrivi în pagină. Prinţul portughez Henry, poreclit Navigatorul, a explorat temeinic Africa de Vest şi a efectuat misiuni spre vest peste Atlantic, înainte de Columb. Columb a studiat navigaţia în Portugalia şi a fost urmat îndeaproape de alţi marinari portughezi când a ajuns în Lumea Nouă. Aceşti exploratori au reuşit să cunoască coastele de est ale celor două continente americane, începând din Newfoundland şi până în Argentina. Din primul deceniu al secolului al 16-lea au existat surse de informaţii geografice mult mai exacte de care s-a putut folosi amiralul Piri.

Pe scurt, nu este nevoie să presupunem că ar fi avut loc o călătorie islamică în America pentru a explica harta lui Piri Reis şi nu există dovezi arheologice sau documente justificative care să susţină o astfel de călătorie. Din acest motiv acord exploratorilor islamici 0,5 puncte din 5 puncte de încredere.

Zheng He

Zheng He a fost un mare amiral chinez din secolul al 15-lea care a murit cu doar 18 ani înainte de naşterea lui Columb. Este binecunoscut şi există dovezi documentate asupra faptului că Zheng a călătorit spre sud şi la vest de China, ajungând până în Africa, dar nu a existat niciodată vreo dovadă că el s-a aventurat spre est peste Pacific pentru a ajunge în Lumea Nouă. Totul s-a schimbat însă în anul 2006 atunci când un avocat chinez, Liu Gang, a anunţat descoperirea unei hărţi ce a fost copiată în anul 1763 după un original din anul 1418 intitulat „O hartă generală de geografie a tot ce există sub cer”. Harta arată continentele americane în toată splendoarea lor şi ar reprezenta o dovadă că cartografii chinezi ce au navigat alături de Zheng He au reuşit să ajungă în Lumea Nouă venind din altă direcţie.

Din păcate, anunţul său cu privire la existenţa acestei hărţi nu a fost primit foarte bine. Aproape nimeni nu a luat în serios această hartă. Ea era, în mod evident, o copie a unei hărţi franceze binecunoscută din anii 1600, după cum rezultă prin reprezentarea Californiei sub forma unei insule. De asemenea, ea conţine erori în textul prezent pe hartă. Unul dintre caracterele chinezeşti din titlu este utilizat greşit, o eroare deloc surprinzătoare în cazul unui falsificator modern familiarizat cu chineza simplificată, dar o eroare care nu ar fi fost făcută de către un utilizator al chinezei tradiţionale din dinastiei Qing.

Liu Gang s-a dovedit a fi propriul său duşman în această afacere. El a publicat, în anul 2009, o carte în China denumită The Ancient Map Code pentru a promova harta sa, dar în aceasta el merge cu mai mult de 400 de ani în urma pretinzând că a descoperit o altă hartă chineză din anul 1093 care ar descrie, de asemenea, întreaga lume. Această „hartă” specială este chiar şi mai puţin de încredere. Liu arată o fotografie obţinută din interiorul mormântului lui Zhang Kuangzheng care prezintă urme de vopsea şi ipsos care se exfoliază de pe un perete. Liu a suprapus propriul său concept de hartă a lumii peste modelul deteriorat şi a susţinut că acele urme de uzură reprezintă o hartă. Lui Zheng He îi acord 1 punct din cele 5 puncte de încredere, iar Liu Gang are un deficit de aproximativ 15 puncte.

Leif Ericson

Leif Ericson a fost fiul lui Erik cel Roşu, un viking care s-a stabilit primul în Groenlanda. Leif a mers pe urmele tatălui său şi a fondat prima colonie în Vinland. O mare parte din explorările sale care au avut loc în vestul Islandei sunt cunoscute din două scrieri nordice denumite Saga Groenlandei şi Saga lui Erik cel Roşu. Problema cu aceste scrieri este că ele nu reprezintă documente istorice de încredere, ele concentrându-se asupra persoanelor dintr-o naraţiune sau poveste la modă. Vinland cel Bun a fost menţionat în aceste legende şi se crede că el a colonizat acele locuri în jurul anului 1000 d. Hr.

Din fericire o serie de dovezi empirice mai de încredere s-au adăugat la povestea lui Leif Ericson. În anul 1960 arheologii au descoperit unele ruine aflate în extremitatea nordică a insulei Newfoundland. Ele se numesc L’Anse aux Meadows sau Jellyfish Cove şi reprezintă cele mai bune situri ale populaţiei scandinave care au fost descoperite pe coasta de est. În satul respectiv s-au găsit clădiri, un hangar pentru bărci cu tot felul de resturi de lemn şi piese din fier, precum şi numeroase alte relicve care-l leagă, dincolo de orice urmă de îndoială rezonabilă, de nordicii europeni. Noi nu ştim sigur dacă L’Anse aux Meadows a făcut parte din Vinland ori nu sau dacă a avut vreo legătură cu Leif Ericson, dar noi ştim că nordicii au trăit în acel sat în timp ce legendele saga i-au plasat în apropierea acelor locuri.

Din moment ce s-a descoperit situl L’Anse aux Meadows care s-a dovedit că a aparţinut vikingilor şi a fost datat ca fiind construit în jurul anului 1000 d. Hr, Leif Ericson primeşte 4,5 puncte din cele 5 puncte de încredere, iar vikingii ca grup obţin 5 puncte din 5.

Sfântul Brendan

Sfântul Brendan a fost un călugăr irlandez legendar din secolul al VI-lea care a navigat în jurul insulelor britanice. El este cunoscut doar datorită a două anale vechi denumite „Călătoria călugărului Sfântul Brendan” şi „Viaţa lui Brendan”. Se spune că el a navigat către Isle of the Blesse sau Insula Sfântul Brendan. Se presupune că aceasta se afla în largul coastelor Africii, dar trebuie să reţinem ca noi am aflat despre Brendan şi despre insula sa numai din legende.

Dar cu toate acestea, în anul 1983, revista Wonderful West Virginia a publicat trei articole în care se susţinea că s-au descoperit unele petroglife vechi care ar dovedi că Sfântul Brendan a ajuns în Lumea Nouă în jurul anului 525 şi lăsat acele petroglife despre care se spune că ar fi scrise într-un dialect vechi irlandez numit Ogam. Ele au fost numite petroglifele Horse Creek. Au fost traduse de dr. Barry Fell şi s-au dovedit a fi creştine. De atunci în unele texte se susţine că Sfântul Brendan ar fi primul european care a ajuns în Lumea Nouă.

Cu toate acestea, din păcate, lista de probleme în legătură cu această afirmaţie este una lungă. Niciun arheolog serios nu a studiat vreodată acele gravuri, deoarece nimeni nu a crezut că ele ar reprezenta o scriere. Se crede că acestea reprezintă, pur şi simplu, doar nişte marcaje care au fost executate de americanii nativi cu ajutorul unor instrumente. Petroglifele au fost descoperite iniţial de nişte amatori care nu aveau competenţe lingvistice şi care au umplut marcajele existente cu cretă în locurile în care aceştia au crezut că sunt executate linii. De asemenea ei le-au fotografiat. Dr. Barry Fell, un biolog marin pensionat, a văzut doar acele fotografii şi nu a inspectat niciodată situl. Experţii Ogam au contestat traducerea dr. Fell şi chiar reprezentarea literelor. În concluzie, mai multe informaţii poate vor ieşi la suprafaţă în viitor dar până în prezent petroglifele din Virginia de Vest nu au nicio credibilitate arheologică.

Şi acum, pentru a ne referi la scorul obţinut, avem un câştigător: vikingii, sub conducerea şi probabila prezenţă a Leif Ericson. Ceilalţi, de naţionalitate italiană, spaniolă, portugheză, irlandeză şi turcă, se poziţionează imediat în urma câştigătorului.

surse: scientia.rodescopera.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.