foto: sciencedaily.com
Gripa spaniolă este un tip de gripă care a apărut la sfârşitul primului război mondial, fiind, se pare, aceeaşi boală cu gripa aviară de astăzi. A ajuns în multe ţări, odată cu întoarcerea soldaţilor de pe front, afectând în principal tinerii şi având o rată de mortalitate ridicată, care a omorât între 50 şi 100 de milioane de persoane din toată lumea, între 1918 şi 1919. Boala a fost observată pentru prima dată în Fort Riley, Kansas, Statele Unite ale Americii, la 11 martie 1918.
Veacul al XX-lea nu este cunoscut doar pentru uriaşele pierderi de vieţi umane din cele două războaie mondiale, ci şi pentru fragilitatea medicală a umanităţii în faţa germenilor invizibili şi letali. Ultima sută de ani numără zeci de milioane de victime ale gripelor exotice „dotate” cu apelative clasice. Gripa spaniolă, gripa asiatică sau pandemia Hong Kong sunt tot atâtea nume ale apocalipsei.
Se crede că gripa spaniolă a fost una dintre cele mai letale pandemii, după Moartea Neagră, din istoria umanităţii. Multe dintre victime au fost persoane tinere şi sănătoase, gripa spaniolă fiind total diferită de celelalte pandemii care au afectat în principal copii, bătrâni şi persoane cu sănătatea deja şubrezită. În mod bizar, grupurile de risc (copii, bătrâni, imuno-deficienţi) nu au fost atât de afectate. Gripa spaniolă a fost o boală care a făcut ravagii incredibile şi care a reuşit în câteva luni să aducă cu sine o mortalitate de cinci ori mai mare decât cea produsă de gurile de foc ale conflictului global.
I s-a spus injust „gripă spaniolă”, deşi cumplitul virus a apărut pentru prima dată pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Aliaţii din timpul primului război mondial au dat pandemiei numele de gripă spaniolă deoarece aceasta a primit mai multă atenţie în ziarele spaniole decât în tot restul Europei. Motivul a fost acela că Spania nu a fost implicată în primul conflict militar mondial, iar presa nu a fost cenzurată ca în restul Europei. Spre deosebire de transparenţa din Spania, în celelalte ţări europene, prinse în vâltoarea războiului, precum Franţa, Germania şi Marea Britanie, presa a primit ordin strict să blocheze orice informaţii despre numărul victimelor umane ale gripei, pentru a nu afecta cumva moralul şi combativitatea soldaţilor de pe front.
Nici până astăzi cercetătorii nu au stabilit care a fost focarul iniţial al pandemiei de proporţii apocaliptice declanşată în anul 1918. Unii istorici susţină că virusul ar fi venit din China, alţii că ar fi apărut în Haskel County, un mic orăşel din Kansas. În analele istoriei medicinei, prima victimă a gripei spaniole este Albert Glitchel, un bucătar de campanie american. În ciuda măsurilor de protecţie şi a încercărilor disperate de a izola virusul cu mortalitate nemaiîntâlnită, gripa se deplasa cu o viteză incredibilă. Primii soldaţi americani trimişi să lupte în Europa au dus cu ei virusul, cu toate că nu prezentau vreun simptom al bolii în momentul în care s-au înrolat.
În mai 1918, gripa făcea deja victime printre soldaţii francezi. Cu o viteză neanticipată nici de către cei mai pesimişti medici, virusului s-a răspândit în aproape fiecare ţară europeană. Extrem de contagioasă, gripa spaniolă avea să atingă cu o viteză record Rusia, China, India, Japonia, Africa şi chiar îndepărtatele insule Tahiti şi Samoa, unde, în doar două luni, a ucis circa 20% din populaţie. Epidemia a atins proporţii globale.
Gripa spaniolă a lovit omenirea în două valuri succesive. Primul val a fost extrem de contagios, dar al doilea s-a dovedit a fi deopotrivă contagios şi mortal. Spitalele au devenit curând neîncăpătoare sub asaltul numărului mare uriaş de pacienţi. În faţa acestei catastrofe, autorităţile din toate ţările afectate de virus au luat decizia înfiinţării de uriaşe spitale de campanie, desfăşurate sub cerul liber, deoarece numărul persoanelor infectate era atât de mare, iar teama de molipsire atât de teribilă, încât victimele nu mai puteau fi tratate sub vreun acoperiş. Pe lângă acest aspect, autorităţile s-au confruntat şi cu penuria de medici şi asistente medicale, marea majoritate a acestora fiind detaşată pe front.
Aflate în culmea disperării, Crucea Roşie şi toate unităţile medicale existente la acea vreme au lansat repetate apeluri către voluntari.
Autorităţile din cadrul multor comunităţi au impus carantina generalizată, au ordonat tuturor cetăţenilor să poarte măşti de tifon şi au închis spaţiile publice precum unităţile de învăţământ, bibliotecile, teatrele şi cinematografele. Oamenii au fost instruiţi să nu-şi mai strângă mâinile în formă de salut, să stea pe cât posibil în propriile locuinţe, să se evite unii pe alţii. La fiecare colţ de stradă erau amplasate afişe mari care-i îndemnau pe oameni să nu mai scuipe pe străzi, un obicei frecvent în acele timpuri, chiar şi în cele mai civilizate ţări.
Victimele gripei spaniole sufereau teribil. La doar câteva ore de la declanşarea primelor simptome specifice, caracterizate prin stare de slăbiciune extremă, oboseală generalizată, febră şi dureri de cap, culoarea pielii devenea atât de pronunţat albastră, încât medicilor le era imposibil să determine culoarea iniţială a pielii pacientului. Gripa spaniolă provoca accese de tuse atât de puternice, încât unii pacienţi sufereau rupturi ale muşchilor abdominali. O spumă roşiatică din sânge şi salivă ţâşnea pur şi simplu din gura şi nasul celor infectaţi. Spre final, pacienţii începeau să sângereze şi pe urechi, vomitau tot mai frecvent, iar în unele cazuri se instala şi incontinenţa urinară.
Al doilea val al pandemiei a fost atât de sever, încât victimele, în majoritatea lor, mureau la câteva ore după ce prezenta primele simptome. Cei care aveau organisme mai puternice rezistau o zi, maximum două. Disperaţi, milioane de oameni au încercat remedii naturiste de prevenire a virozelor, precum consumul sporit de ceapă, purtatul non-stop al unui cartof curăţat de coajă în buzunar sau ataşarea de gât a unui săculeţ cu o bucată de camfor. Evident, nici una dintre aceste metode de prevenţie nu s-a dovedit eficientă.
Numărul incredibil de mare de morţi a dus la situaţia în care cei vii nu mai pridideau cu îngroparea sau incinerarea cadavrelor. La morgi, cadavrele au trebuit înghesuite pe holuri şi coridoare. Nu existau îndeajuns de multe coşciuge şi nici oameni care să sape imense gropi comune. Crematoriile lucrau fără întrerupere.
Rata mortalităţii pandemiei din 1918-1919 nu se cunoaşte cu exactitate, dar se estimează a fi între 2,5-5% din populaţia Pământului din acel moment şi că între 33 şi 50% din populaţie a suferit de această boală. Se crede că gripa a ucis 25 de milioane de oameni doar în primele 25 de săptămâni de la declanşarea pandemiei.
PANDEMIA PE MALUL DÂMBOVIŢEI
Gripa la români, pierdută în fum de mititei Pandemia de gripă spaniolă din 1918-1919 a fost tratată cu nonşalanţă în presa interbelică, mai preocupată de grătarele cu iz politic. Societatea românească aflată în faţa momentului de glorie al istoriei sale (Marea Unire de la 1 Decembrie 1918) a privit subiectul cu detaşare. Nimic din ziarele vremii nu indică o isterie în masă. „Adeverul”, „Universul”, „Epoca”, „Evenimentul”, „Steagul” erau ocupate cu trativele de pace, cu teribilele lupte intestine politice şi cu severa criză a alimentelor de bază. România se zbătea, ca şi acum, în pânza de păianjen a unor iţe politice foarte complicate: liberalii erau acuzaţi de pierderile umane imense din război, conservatorii îşi trăiau sfârşitul pe măsură ce epoca nouă a votului universal se năştea, eroii de pe front se întorceau în cabinetele puterii să culeagă laurii, Regele Ferdinand I păstra o nobilă distanţă.
Vremuri grele Tabloul poate începe de aici, de la articolul „Mititei… dle primar”, din „Adeverul” verii 1918, în care citim: „Vom semnala o nouă şi întinsă speculă a cărnei. E vorba de sutele de grătare, înşirate în jurul halelor, în voia tuturor speculatorilor şi în faţa bunei îngăduinţe a publicului. Pe trotuare – şi regulamentul comunal opreşte acest lucru – sute de grătare fumegă de dimineaţă până noaptea târziu, frigând tradiţionalii mititei (…)”. Peisajul ospăţului la şosea în veme de foame e, de fapt, parte a unui război din primărie, între consilierul Ionescu-Brăila şi „Opoziţie”. Gripa vine şi trece, dar micul (ei, da, micul) rămâne o armă politică veşnică pe malul Dâmboviţei. Erau vremuri grele, într-un Bucureşti al oamenilor mutilaţi de război, invitaţi, prin anunţuri de „mică publicitate” să-şi schimbe protezele: „Toţi ofiţerii amputaţi de membrele inferioare care au proteze vechi uzate, deteriorate, sunt rugaţi a se prezenta în Calea Victoriei 133 spre a li se da altele noi, sistem american”.
Tratamentul gripei
Chiar si astazi, singurul tratament contra gripei ramane odihna si tratarea simptomelor (analgezice etc.). Gripa dispare in general de la sine, lasand o persoana slabita, dar care se recupereaza repede.
Complicatiile pot aparea mai ales la persoanele fragile (batrani, bolnavi, sugari, persoane cu sistem imunitar slabit). De aceea autoritatile sanitare recomanda vaccinarea antigripala in fiecare toamna! Vaccinul nu este eficace 100%, insa el permite doar resimtirea simptomelor atenuate ale infectiei.
Gripa spaniola in prezent
Virusul H1N1 nu a supravietuit, insa autoritatile se tem de aparitia unei tulpini la fel de virulente a virusului gripal , care ar fi diseminat mult mai repede in ziua de azi datorita transporturilor mult mai frecvente si mai rapide. Populatia nu mai este statica, ea este in continua miscare si aranjare. De aceea faimosul H5N1 a creat atata panica…
Urmareste in continuare dosarul nostru saptamanal despre „Epidemii in istoria omenirii”, pentru a afla si despre ciuma , holera , variola , HIV , malarie , dar si pentru a afla riscurile actuale ale producerii unei pandemii.
surse:
