Connect with us

Hi, what are you looking for?

Utile

Îți verifici des profilul de Facebook? La ce riscuri te expui

conectare facebook

Conectarea frecventă la rețelele de socializare crește riscul de anorexie mentală sau de bulimie, arată un studiu al unor cercetători americani.

Potrivit Agerpres, studiul cercetătorilor americani, apărut în Journal of the Academy of Nutrition and Dietetics, susține că abuzul de astfel de mijloace de comunicare accentuează riscul unor tulburări ale comportamentului alimentar.

Oamenii de știință de la Universitatea din Pittsburgh au intervievat 1.765 de persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 32 de ani, despre felul în care folosesc 11 rețele de socializare. Printre acestea, Facebook, Twitter, Instagram, Snapchat, YouTube sau Pinterest. Voluntarii au răspuns apoi la un chestionar despre obiceiurile lor alimentare, iar cercetătorii au pus împreună datele.

Cei care își consultă regulat contul de pe o rețea de socializare în cursul unei zile prezintă un risc de 2,2 ori mai mare să dezvolte o tulburare alimentară, ca anorexia sau bulimia. La persoanele care petrec cel mai mult timp consultându-și profilul într-o săptămână, riscul crește la 2,6. Constatarea este valabilă indiferent de vârstă, sex sau venitul utilizatorului.

„Rețelele de socializare combină numeroase aspecte vizuale din media tradițională și, în plus, oferă posibilitatea interacțiunii și a difuzării unor stereotipuri care pot duce la tulburări alimentare și la complexe”, arată Jaime E. Sidani, autorul principal al studiului.

Articol relatat de portalul activnews.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.