Într-o cronică scrisă înaintea Primului Război Mondial apare o poveste misterioasă în care se vorbește de faptul că țăranii din Dobrogea foloseau tuneluri subterane de mii de kilometri lungime, săpate sub Marea Neagră doar pentru a-și duce oile până în Turcia.
Deocamdată nu există informaţii legate de cine a construit aceste două tuneluri și nici despre motivul pentru care ele traversează prin subteran Marea Neagră.
În anii ’80, soldații care munceau pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, au descoperit din pură întâmplare o altă gură de acces a acestor tuneluri. Aceasta, aflându-se într-un cimitir din Murfatlar, era folosită în dese rânduri de muncitorii de la canal pentru a trece în Bulgaria.
Exportul nu se realiza pe uscat sau cu vasele, ci prin două tuneluri de dimensiuni impresionante, potrivit cronicii menționate. Cele două tuneluri ar porni din sudul Dobrogei actuale și din Cadrilater și traversează Marea Neagră. În timpul războiului, aceste guri de acces au fost astupate din motive de siguranță națională și au fost păzite. Există bănuieli cum că Securitatea era la curent cu existența acestor tuneluri megalitice și nimănui nu îi era permis să se apropie de căile de acces.
Potrivit unor supoziții, în altă ordine de idei, se vehiculează de ceva vreme, la 45 de km nord-vest de Sulina, în Marea Neagră, că există un Triunghi al Bermudelor, unde se presupune că au dispărut corăbii, păsări, chiar și mici insule.
Explicațiile fenomenului sunt încă relative, zona fiind cunoscută din Evul Mediu. Anomalia se deplasează spre litoralul românesc supranumit „Vârtejul morții”, micul Triunghi al Bermudelor unde s-au petrecut multe ciudățenii, se află în apropierea Insulei Șerpilor, iar primii care au vorbit despre el au fost turcii.
Dincolo de legendă
Grigore Antipa (1867-1944) este primul om de ştiinţă care s-a dedicat studiului Mării Negre. În anul 1893, cercetătorul s-a îmbarcat pe crucişătorul Elisabeta al Marinei Regale Române, făcând o călătorie în jurul Mării Negre. În 1912 a mers în Scandinavia pentru a vedea cum reuşesc pescarii Nordului să facă din îndeletnicirea lor un mod de viaţă sănătos şi util pentru întreaga economie. Concluziile tuturor expediţiilor sale le-a publicat în 1936, într-un studiu intitulat „Marea Neagră“
„Interesele ce le avem aici sunt importante. Însuşi Majestatea Sa Regele Carol I spunea că viitorul este pe mare. Nu trebuie să uităm că apariţiunea noastră ca stat maritim, după tratatul de la Berlin, a fost privită de vecinii răuvoitori ca o îndrăsneală din partea noastră, pe care trebuia s-o tolereze numai din cauza tratatelor – căci Marea Neagră continua să fie considerată de ei ca un lac interior rusesc. Asemenea mentalitate continuă să persiste, manifestându-se sub forme mai inocente“, îşi argumenta marele om de ştiinţă pledoaria pentru păstrarea patrimoniului Mării Negre.
Denumirea de Marea Neagră, învăluită în negură
Până şi istoria numelui Mării Negre se pierde în negura timpului. Grecii îi spuneau Axenos, „inospitaliera“, din cauza furtunilor. Apoi, când au fondat coloniile pe ţărmul său, a devenit Euxinus – „ospitaliera“. Romanii i-au spus Pontus Euxinos. A mai fost cunoscută ca Marea Scytică, Marea Cimerică, Marea Amasonică, Marea Samratică, Marea Pontică, iar bizantinii au vorbit despre Mare Majore. Veneţienii i-au spus Marea Maură, iar cărturarul Dimitrie Cantemir a scris despre ea la 1710 numind-o Mare Nigrum – Marea Neagră.
Corăbiile româneşti începuseră să circule pe Dunăre şi pe Marea Neagră din secolul al 14-lea. Hărţile indicau că Marea Neagră are o soră mai mică la Răsărit: Marea de Azov, la care se ajungea prin strâmtoarea Kerci.
Ce era în străfundurile Mării Negre, ne lămureşte Antipa. „Astăzi ştim că apele de la adâncimile Mării Negre sunt încărcate cu hidrogen sulfurat şi că viaţa fiinţelor aerobe de la o adâncime maximă de 180 metri nu mai e posibilă din lipsă de oxigen. De aici tragem concluzia că nicio specie de peşte a cărei evoluţie din ou se petrece la adâncimi mai mari, ca de exemplu scrumbiile albastre, nu se poate reproduce la Marea Neagră. Din aceeaşi cauză speciile de peşti care-şi fac migraţiunea numai în adâncimi pentru a intra în ocean, prin mările intermediare, în apele dulci din continent, cum este de exemplu anguilla, nu pot străbate decât rătăcindu-se prin Marea Neagră, înainte de a intra în Dunăre“, scria Grigore Antipa la 1936.
Numele cercetătorului îl poartă astăzi Institutul de Cercetare-Dezvoltare Marină de la Constanţa, precum şi Muzeul Naţional de Istorie Naturală a României din Bucureşti, pe care tot el l-a înfiinţat.
Câte culori are Marea Neagră
Pe măsură ce litoralul a devenit tot mai important pentru potenţialul de dezvoltare a României, continuatorii muncii lui Antipa au strâns date amănunţite despre caracteristicile Mării Negre. Cum ar fi de ce marea are culori diferite în funcţie de ţărmul pe care îl scaldă. În 1973, specialiştii de la Institutul de Meteorologie şi Hidrologie publicau monografia hidrologică a Mării Negre în zona litoralului românesc. Răspunsul ştiinţific era că, de fapt, culoarea mării variază în funcţie de conţinutul de substanţe din apă.
În nord-vest, datorită aportului râurilor, Marea Neagră are culoarea albastru-verzui; în centru şi în est are culoarea verde-albastru (cu o transparenţă de 5-12 metri. La gurile râurilor, marea este galben-verzuie, cu o transparenţă de 1-3 metri. În largul îndepărtat, acolo unde există o apă limpede cu transparenţe mai mari de 13 metri, culoarea trece de la albastru deschis spre albastru. În est, transparenţa apei mării ajunge până la 28 metri.
„Culoarea variază invers faţă de transparenţa apei. Culoarea este consecinţa absorbţiei şi reflectării diferenţiate a radiaţiilor spectrului luminii naturale în masa de apă marină. Adâncimea maximă de pătrundere şi persistenţă în apa mării o au radiaţiile din spectrul natural cu lungime mică de unde (0,43-0,53 microni), care corespund culorilor violet-albastru-verzui. Astfel se explică culoarea apei mării“, arătau cercetătorii marini.
Pentru cercetători, Grindul Sărăturile din Delta Dunării reprezenta cea mai frumoasă plajă de pe tot litoralul românesc. Ei spuneau că plajele de la sud de Constanţa au nisip mai fin, fiind format prin distrugerea de cochilii ale moluştelor şi fărâmiţarea blocurilor de calcar. Şi tot la sud, de Costineşti – de această dată, erau întâlnite marmitele marine. Acestea sunt formate de valurile care spală lespezile sarmatice, de pe ţărmul unde placa de calcar se prelungeşte în mare.
Ce înseamnă Periboina sau Gura Portiţei
Forma ţărmului românesc, de la Sulina la Vama Veche, are cauze naturale, dar şi antropice, în urma acţiunii umane. Denumirea unor destinaţii turistice este practic descrierea lor, aşa cum se întâmplă la Periboina sau Gura Portiţei. Periboina este depresiunea naturală produsă sub acţiunea valurilor mării, care separă marea de un lac litoral şi prin care apele mării se unesc cu ale lacului. Prin Gura Portiţei se evacuează surplusul de apă al lacurilor litorale, fiind o deschizătură naturală permanentă prin care lacul Razelm-Sinoe se scurge în Marea Neagră.
Ce trebuie să mai ştim despre Marea Neagră
Litoralul românesc al Mării Negre, între Gârla Musura în nord şi Vama Veche în sud, are o lungime de 244 kilometri. „Este împărţit în două sectoare distincte: nordic, între Gârla Musura şi Capul Midia, cu ţărm deltaic-lagunar; sudic, între Capul Singol şi Vama Veche, cu faleze active până la 35 metri înălţime, la baza cărora se dezvoltă plaje. Între aceste două sectoare există o unitate de tranziţie, Cap Midia – Cap Singol, reprezentată de bariera nisipoasă Mamaia“, relatează geografii de la Direcţia Hidrografică Maritimă Constanţa.
Întreg bazinul hidrografic al Mării Negre se află pe Paralela 48. Sud-estul Mării Negre este considerat cea mai liniştită zonă a Mării Negre, acolo numărul zilelor calme în sezonul cald ajungând la 15%. Ciclonii trec repede peste Marea Neagră, în maximum 24 ore, iar mareele au amplitudini mici de 12 cm. Vânturile tari produc valuri mari, astfel că marea se poate „monta“ brusc, în jumătate de oră. Dacă vântul bate cu 15 m/s medie, valul creşte la 2 metri. La Insula Şerpilor, valul depăşeşte 9 metri, în timp ce la coastă nu este peste 7 metri.
Delta Dunării s-a format pe locul unui golf marin, Halmyris, care avea mai multe braţe. Golful a fost colmatat şi izolat de mare. Din Halmyris a mai rămas complexul lacustru Razelm-Sinoe, cel mai mare din România, cu o suprafaţă de 1.145 kilometri pătraţi. Este cea mai mare întindere de apă dulce din ţara noastră, având 863 km2.
Excepţia: uscatul care învinge marea
Falezele „moarte“, unde marea nu se face simţită, sunt la sud de Tuzla, la sud de 2 Mai şi la nord de Vama Veche. Marea a erodat puternic uscatul din cauza construcţiilor industriale ridicate de om, de pe Dunăre începând, şi al curenţilor turbionari care sapă în mal, dar există un loc, singurul de pe tot litoralul, unde uscatul a înaintat în mare datorită aluviunilor aduse de Dunăre.
Este vorba despre Canalul Sulina, unde ţărmul a crescut, la protecţia digurilor, ca un pinten – spun specialiştii de la INCDM Grigore Antipa. În 50 ani, Sulina a ajuns la 1,5 kilometru înaintare în mare, spre deosebire de Gârla Împuţita sau Câşla Vădanei, care s-au retras cu 1,5 km.
Din înaintarea uscatului s-a format pământul nou. Insula K, apărută în golful Musura în perioada anilor 2000, la nord de Sulina, este cel mai nou pământ al României, la fel şi insula Sacalin de lângă Sfântu Gheorghe.
surse:
