„Muntele care se ascunde privirilor” nu se vrea o formulare metaforicã, ci o realitate a cãrei acceptare si întelegere îl ancoreazã într-un spatiu geografic determinat în contextul unor legi fizice. Este vorba de Muntele Gugu (2. 291 m) din Masivul Tarcu-Godeanu, semn de hotar, convergent, pentru cele trei provincii istorice: Banatul, Ardealul si Oltenia, care constituiau arealul spiritualitãtii si politicului geto-dacilor, dar si a ceea ce avea sã fie Dacia Felix, dupã cucerirea de catre imperiu.
Personajul Zalmoxis (denumire datã de Herodot (484-425 i.d.h. ) în „Istorii”) sau Zamolxis (dupã Strabon (63 i.d.h. -19 d.h. ) în „Geografia”) pare a se regãsi sub aceastã denumire de-a lungul secolelor în formele de manifestare spiritualã la geto-daci, precum si la traci, cu un specific aparte pentru teritoriile nord-dunãrene, prin personaje cu rol de mari preoti, care s-au identificat cu zeul suprem al cãrui nume l-au împrumutat. Herodot, pãrintele istoriei, îl plaseazã pe unul din acesti Zalmoxis ca si contemporan cu Pitagora, iar pentru a-i da o dimensiune perenã, adaugã: „…mi se pare, însã, cã el a trãit cu multi ani înainte de Pitagora”(Istorii. IV. 96).
Personajul Zalmoxis, contemporan cu Pitagora, era considerat un reformator, pentru cã el, prin învãtãturile pe care le propovãduia, a adus „zalmoxianismul ” mai aproape de puterea de întelegere a poporului, popor care l-a cinstit ca pe unul „vrednic de domnie”, adicã de a conduce, a sfãtui. În baza afirmatiilor lui Herodot cu privire la Zalmoxis, despre care spune – legat de natura lui umanã- cã „fiind doar un muritor, a fost rob, în Samos, robul lui Pitagora”, se pot formula câteva idei:
– Cunoscând cã Pitagora (cca 580 – 500 i.d.h. ) a fãcut cãlãtorii de studii în Iudeea, Persia, Fenicia, Egipt, apoi Sparta si Creta, se pare cã l-ar fi întâlnit pe acel epopt în zalmoxianism în cãlãtoria din Egipt, unde, conform lui Strabon, deprinsese cunostinte astronomice de la initiatii (preotii) de acolo. Este posibil ca Pitagora si epoptul în zalmoxianism, care va deveni un Zamolxis, sã se fi apropiat ca dascãl-învãtãcel si nu neapãrat ca stãpân-sclav. Trebuie subliniat cã si la epoptii în zalmoxianism cãlãtoriile de studii erau relativ curente, dacã se au în vedere cele scrise de Lucian de Samosata în „Scitul sau oaspetele”, unde este vorba de Toxaris – figurã legendarã- care a vizitat Atena în vremea lui Solon (sec VII i.d.h. ), cu mult înaintea lui Anacharsis.
– Initierea va fi durat pânã la anul 531 i.d.h., când Pitagora emigreazã în Italia meridionalã, la Crotona, unde fundeazã o comunitate religioasã si politicã, datoritã cãreia cetatea obtine suprematia în regiune, devenind un model, ulterior, si pentru Tarent si Siracuza. Aici este posibil ca epoptul în zalmoxianism, devenit colaborator apropiat lui Pitagora, sã se fi „îmbogãtit”(cf. Herodot. IV. 95), ca dupã aceea „…sã se întoarcã în patria lui, unde a clãdit o casã pentru adunarea bãrbatilor, în care îi punea sã benchetuiascã pe fruntasii tãrii, învãtându-i…” (Herodot). Ceea ce pare o certitudine în relatia celor doi, este faptul cã getul a fost profund marcat de cunostiintele astronomice învãtate în Egipt si la Samos, la care se adaugã initierea fãcutã de Pitagora în matematicã si filozofie.
Herodot subliniazã: „Zalmoxis avuse legãturi cu grecii si cu Pitagora, un însemnat gânditor al acestora…” Pitagora i-a transmis getului – ca o premierã pentru lumea sa – realitatea cã matematica este o stiintã demonstrativã, iar numerele, principiul, rãdãcina si sursa tuturor lucrurilor. Atentia s-a concentrat asupra numãrului 10, care apãrea sub forma unui triunghi, cu laturile alcãtuite din patru unitãti (tetraktys) In cosmologie, Pitagora îi va fi transmis cã numãrul avea un rol esential, el constituind partea rationalã a universului, granita lui cu infinitul. . Ceea ce s-a pãstrat din toate acestea, implantate de Zalmoxisul secolului VI i.d.h. în structura spiritualã a geto-dacilor nord-dunãreni, ca formã de gândire si conceptie, independent de elementele filozofice si stiintifice, a fost o profundã religiozitate. Trebuie mentionat cã în acea perioadã istoricã, când noul Zalmoxis reforma religia geto-dacilor, tulburãtor, în întreaga lume anticã se întâmplau lucruri deosebite, decisive pentru istoria umanitãtii:
– La Babilon, în timpul lui Nabucodonosor, se construia (între 605-526 i.d.h. ) zigguratul Etemenaki, cunoscut ca „Turnul lui Babel”, în mod cert si cu rol de observator astronomic.
– Trãia si crea filozoful chinez Lao-Tse (604-531 i.d.h. ), întemeietorul daoismului.
– Trãia si crea Zarathustra (599-522 i.d.h. ), filozof si întemeietor al religiei iraniene.
– Trãia Sakya-muni, adicã Gauthama Buddha (555-486 i.d.h. ), întemeietorul budismului.
– Trãia filozoful si moralistul Kon -Fu -Tzî (551 – 479 i.d.h. ), întemeietorul confucianismului.
– Se scriau cele mai vechi pãrti ale Bibliei, parte redactate în sec. VI i.d.h.
– În Capitoliul din Roma se instala un simbol de origine etruscã, „Lupoaica”, devenitã simbolul cetãtii Eterne.
sursa: bucatidincarti.blogspot.ro
