Connect with us

Hi, what are you looking for?

Dezvăluiri

Minunea de pe Muntele Tabor, din fiecare an: ”Un nor luminos, care nu seamănă cu un nor obişnuit.” (video)

tabor

Cei care sărbătoresc Schimbarea la Faţă a Domnului pe Muntele Tabor povestesc că, în timpul Sfintei Liturghii, se coboară asupra mănăstirii ortodoxe, un nor luminos, care nu seamănă cu un nor obişnuit.

Norul apare totdeauna în acelaşi loc, în direcţia Nazaretului, şi stăruieşte până noaptea târziu. Ştiinţa nu poate să explice misterul norului care se coboară în fiecare an deasupra muntelui Tabor, unde, potrivit Biblei, a avut loc Schimbarea la Faţă. A spus Serghei Mirov, unul dintre cercetătorii ruşi şi meteorologii israelieni care au studiat fenomenul.

Potrivit acestuia, ceaţa nu se poate forma într-un astfel de aer uscat şi la temperaturile din zonă. Mirov a sublinait că norul apare numai deasupra mânăstirii ortodoxe şi în timpul slujbei.Creşte în dimensiuni şi se coboară asupra credincioşilor.

Pavel Florensky, academician şi conducător al Academiei ruse de Ştiinţe Naturale, a spus că a fost analizată şi sfânta flacără care se coboară din cer în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, de Paşte cu ajutorul echipamentelor ultramoderne. „Concluzia e simplă: apariţia focului este însoţită de fenomene piezoelectrice puternice asemănătoare furtunii cu fulgere, dar nu există fulgere… Acest lucru înseamnă că este un fenomen miraculos”, a recunoscut savantul.

sursa: marturieathonita.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.