foto: janetamid.com
Atunci când Biserica şi viaţa creştinilor s-au bucurat de o oarecare pace din partea mai marilor lumii, au apărut la orizontul credinţei creştine alte primejdii pierzătoare, mult mai periculoase, care au ca punct de plecare răstălmăcirea şi falsificarea învăţăturii de credinţă. Acestea sunt în aparenţă inovaţii omeneşti, dar în realitate îşi au izvorul în lucrarea înşelătoare şi amăgitoare a „prinţului” veacului acestuia, adică a duhurilor întunericului.
Mediul favorabil acţiunii acestor fiinţe infernale în lume este întreţinut, pe de-o parte, de înclinaţia nejustificată a oamenilor faţă de senzaţional şi de orice manifestare a fenomenelor paranormale, iar pe de altă parte, de necredinţa, puţina credinţă sau falsa credinţă a lor. În cele mai multe cazuri, credinţa nu mai este înţeleasă ca un dar al lui Dumnezeu, ca o virtute ce implică lucrarea harului şi voinţa omului de a se curăţi de patimi şi chiar de tot ce este creat (Sf. Grigorie de Nyssa), ci ca o oarecare învăţătură despre Dumnezeu şi despre celelalte taine ale existenţei, ajungându-se la un discurs raţional interminabil în legătură cu realităţile spirituale.
Între aceste preocupări ale oamenilor din zilele noastre, de care se face mult caz mai ales prin mass-media, se pot aminti: ocultismul cu diverse forme de vrăjitorie, necromanţie etc, clarviziunea orientată fie spre citirea şi privirea unor realităţi de dincolo de barierele materiale fireşti, fie spre cunoaşterea viitorului, astrologia, practica yoga etc. Dacă aceste preocupări s-ar manifesta numai în spaţiul extra-creştin, ar fi, desigur, tot negative, dar nu atât de periculoase. În măsura în care, însă, tind să îmbrace şi o „haină” creştină sau să fie „creştinate” într-un anumit fel de către cei ce le practică sau de creştinii care nu intuiesc sorgintea şi susţinerea lor demonică, situaţia devine foarte gravă, iar avertismentul Sfântului Pavel devine mai actual ca oricând: „deosebiţi duhurile, că nu toate sunt de la Dumnezeu”.
Vrăjitoria, magia şi toată gama de descântece nu sunt de la Dumnezeu, întrucât prin Revelaţia dumnezeiască Însuşi Dumnezeu se pronunţă clar împotriva lor: „Nu vă amăgiţi! Nici furii, nici vrăjitorii, nici necromanţii, nici sodomiţii … nu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu”.
În primele veacuri creştine, Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi au luptat prin scris şi cuvânt împotriva ocultismului, venit pe filieră grecească, orientală sau egipteană.
Cazul Sfântului Mucenic Ciprian este semnificativ în acest sens. Înainte de convertire, el fusese unul dintre cei mai mari vrăjitori ai timpului. Văzuse pe Lucifer şi i se dăduseră mai mulţi demoni ca să-l slujească. Faptul de a lăsa impresia că vrăjitorii sau unii oameni pot domina mintal ori prin puterea lor de voinţă, este tot o înşelare demonică. În realitate demonii îi stăpânesc pe aceştia, pentru că lupta cu succes împotriva lor o duce numai şi numai harul dumnezeiesc, împărtăşit în Biserică prin Sfintele Taine şi cuvântul Evangheliei. Acest lucru l-a aflat şi vrăjitorul Ciprian în momentul în care a văzut că toată „armata” iadului n-a putut schimba şi învinge pe tânăra creştină Justina. Atunci el a zis: „De nimic este puterea voastră” şi s-a convertit la creştinism, a ajuns episcop şi a fost martirizat în aceeaşi zi cu Sfânta Justina.
Dacă vrăjitorii sau cei care merg la ei sunt îndemnaţi să se roage sau să se spovedească, să se împărtăşească etc., acest lucru n-are nici o relevanţă. Vrăjitorii fac aceasta ca să-i înşele pe creduli, iar cei care-i ascultă dau dovadă de necredinţă sau falsă credinţă, pentru că e o ruşine pentru un creştin să fie trimis la biserică de un vrăjitor.
De asemenea, clarviziunea nu este de la Dumnezeu. Prin păcatul lui Adam, noi am pierdut vederea sufletească, iar vederea ochilor are totuşi limitele ei fireşti, rânduite tot de Dumnezeu. Cine caută să vadă cele nevăzute din curiozitate, este uşor vânat de demoni, care pot să transmită pe banda minţii noastre, cu care au o oarecare înrudire, diverse informaţii din organism, din lumea înconjurătoare, de sub pământ etc., pe care noi în mod obişnuit nu le surprindem, dar pe care demonii, ca fiinţe raţionale şi personale, le cunosc foarte bine.
În cazul necromanţiei, demonul se substituie celui mort şi dă unele mărturii din viaţa acestuia, pentru a fi crezut. Despre lucrarea înşelătoare a demonilor în cazul vorbirii cu morţii a scris Sfântul Grigorie de Nyssa lucrarea „Despre pitonisă,, în care vorbeşte de venirea regelui Saul la vrăjitoarea din Endor. Presupusul Samuel, care i se arăta vrăjitoarei ca un „zeu” (Scriptura spune că „zeii neamurilor sunt demonii”) era de fapt un demon, care se substituise lui Samuel celui adevărat. Cei care merg la vrăjitori pierd harul dumnezeiesc, dacă l-au avut, şi nu mai au discernământul duhovnicesc, crezând orice li se spune.
Cunoaşterea viitorului este rezervată în exclusivitate lui Dumnezeu, Care este „Atotştiutor”. Nici îngerii nu ştiu şi nici nu se pronunţă asupra viitorului. În cazul profeţilor, Duhul lui Dumnezeu vorbeşte prin ei. Aceştia, însă, au fost purtători de har şi au avut o viaţă conformă întru totul rânduielilor Vechiului Testament, iar în Noul Testament, rânduielilor Bisericii. În creştinism au fost multe cazuri de oameni cărora li s-a descoperit viitorul. Dar ei n-au făcut niciodată din aceasta „o meserie” sau o sursă de venituri, ci totul era sub semnul unui scop religios-moral şi se făcea prin mijloacele specifice Bisericii creştine. Minunea autentică n-are nimic comun cu scenariile omeneşti, repetate şi ajustate după împrejurări subiective.
Demonii nu cunosc viitorul. Atunci când ei descoperă unele lucruri viitoare fac aceasta recurgând la diverse evenimente conjuncturale, se folosesc adeseori de profeţiile autentice, pe care le cunosc mai bine ca noi, sau fac caz de unele informaţii pe care şi le comunică între ei şi noi nu le cunoaştem.
Nici astrologia nu este de la Dumnezeu. Astrele au fost făcute de Dumnezeu şi sunt într-o bună rânduială. A interpreta mişcarea planetelor în sensul unei influenţe constrângătoare asupra destinului omului şi al lumii este lucru drăcesc. În măsura în care Creatorul ne respectă întru totul libertatea de voinţă, libertatea fiind element esenţial în ceea ce noi numim „chipul lui Dumnezeu din om”, cum poate oare, ca un corp ceresc, care este creatura lui Dumnezeu, să ne suprime libertatea? Zodiile nu au nici o influenţă asupra omului, iar Taţian Asirianul ne transmite informaţia că demonii au inventat pentru prima dată zodiacul. Dacă ar fi soartă şi zodiile ar fi determinante în formarea personalităţii umane (de fapt însăşi noţiunea de persoană este incompatibilă cu cea de destin sau soartă), atunci cum se explică faptul că doi fraţi gemeni, Iacov şi Esau, au urmat două căi diametral opuse în viaţă… Rădăcinile astrologiei nu sunt creştine, n-au nimic comun cu Sfânta Scriptură şi cu învăţătura Sfinţilor Părinţi, ci ele se pierd în concepţiile păgâne, venite mai ales pe filieră filosofică (platonică şi neoplatonică), concepţii care sunt dualiste şi panteiste. La fel şi practica yoga, nu este de la Dumnezeu. Prin ea se cultivă egoismul şi se urmăreşte dominaţia celorlalţi. Creştinismul, dimpotrivă, cultivă smerenia şi urmăreşte întronarea iubirii dezinteresate între oameni şi mântuirea sufletului, adică unirea cu Dumnezeu, în viaţa veşnică. Să nu uităm, aşadar, îndemnul Sfântului Pavel: „Deosebiţi duhurile, că nu sunt toate de la Dumnezeu”.
Autor: Pr. Vasile SORESCU
sursa: laurentiudumitru.ro
