foto: duisolutionsinc.com
Programul de autodistrugere este în noi. Îl avem toţi în stare latentă. Şi se agravează în anumite situaţii critice. Este subconştient, invizibil, insesizabil. Poţi să spui că habar nu ai de el. Atâta vreme cât nu îl poţi percepe conştient, el parcă nici nu există!
Însă negarea lui nu ajută cu nimic. Un şarpe ascuns în iarbă poate fi mai periculos decât un tigru în camp deschis! (spune un vechi proverb indian). Programul de autodistrugere face parte din tine. Tot ce ai de făcut este să fii atent. Că îl poţi activa din întâmplare. Sau din neglijenţă!
Odată declanşat, programul de autodistrugere acţionează! Îl vezi peste tot. E nevoie doar să acorzi un mic răgaz observării lui. Şi să fii atent la simptome. Le vei observa cu uşurinţă la mai mult de jumătate din populaţia României.
Când programul este scăpat de sub control, poţi ajunge la sinucidere. Sunt cazuri extreme, ceva mai rare. Dar majoritatea celor care rulează inconştient programul de autodistrugere aleg să nu se sinucidă brusc. Ci să se autodistrugă lent. Prin diverse metode care le degradează încet, dar sigur, organismul.
Programul de autodistrugere e activat la tine?
Primul indiciu va fi un comportament dăunător organismului. Mascat adesea sub forma unei plăceri interzise. A unor vicii care pe termen scurt nu te afectează. Însă autocontrolul tău asupra acestor comportamente lipseşte. Eşti sclavul lor, şi te simţi bine aşa!
Fumatul e o plăcere, în viziunea multora. În realitate, e un proces lent de autointoxicare. De care devenim conştienţi de regulă când e muuult prea târziu. Iar regretele ulterioare nu mai repară sănătatea pierdută! Faptul că fumezi indică activarea acestui program de autodistrugere. Îmi arată faptul că la nivel subconştient tu vrei să îţi faci rău! Că nu te apreciezi, nu te iubeşti, şi nu pui preţ pe tine şi pe starea ta de sănătate! Mai mult, că acţionezi sistematic într-o direcţie greşită. Şi nu ai puterea să faci nimic. Suntem conduşi de programe subconştiente, şi acţionăm pe pilot automat!
La fel stau lucrurile şi cu alte vicii. Din care amintesc doar alcoolul, drogurile sau jocurile de noroc. Chiar şi mâncatul în exces este tot un mijloc de autosabotare. O formă de calmare şi de reducere temporară a stresului. Care pe termen lung îţi face rău.
Însă cel mai greu de observat mod de autodistrugere este munca în exces. Da, activitatea ta de zi cu zi! Care poate deveni, şi adesea devine, o formă de autodistrugere lentă. Şi ştim asta numai atunci când starea de sănătate devine tot mai degradată. Când locul odihnei este luat de excesul de muncă.
Termenul de workahoolism a fost inventat pentru această dependenţă. Care în aparenţă arată o pretinsă dorinţă pentru bunăstare. Dar în realitate este tot programul autodistrugere aflat în plină acţiune! Meşterul Manole, dispus să-şi zidească soţia gravidă, e exemplul clasic. Iar moartea lui de la final arată tocmai lipsa de grijă pentru propria persoană. Înlocuită cu o nesănătoasă dorinţă de autosacrificiu.
Câte persoane cunoşti care refuză să trăiască viaţa lor? Şi care pretind că au ales să se sacrifice? Unii se sacrifică pentru copii. Pentru familie. Pentru instituţia în care lucrează. Sau pentru multinaţionala „lor” (e a altora, dar ei sunt deja bine spălaţi pe creier, şi vorbesc de “firma noastră”). Renunţând la viaţa personală, la odihnă, la relaxare, şi sabotând sistematic propria stare de sănătate. Sub pretextul nobil de a face mai mulţi bani. Care se duc uşor pe bunuri materiale mai puţin necesare. Iar rezervele, dacă mai există, nu ajung nici măcar pentru tratamente medicale. Adesea inutile!
Un organism degradat, ţinut în stres continuu, se degradează rapid. Primul care cedează este sistemul imunitar. Iar când autoprotecţia organismului scade, se deschide o poartă pentru toate afecţiunile.
Soluţia este să identifici la timp programul de autodistrugere, şi activarea lui. Să fii conştient de existenţa lui. Să accepţi că el rulează, şi că te degradează lent, dar sigur. Şi să vrei să treci la acţiune pentru atenuarea sau oprirea lui.
Scuze există. Nu este timp suficient, şi nu sunt bani. Sau nu e momentul potrivit. (Încă nu ai boli grave, deci poate că nu e cazul să schimbi ceva acum). Negarea, amânarea şi refuzul recunoaşterii realităţii sunt doar vârful vizibil al aisbergului.
Lipsa sincerităţii faţă de propria persoană este combinată cu lipsa de grijă faţă de propria sănătate. Şi combinaţia este fatală.
Partea bună este că aproape 10% din cei care rulează programul de autodistrugere se pot opri la timp. Şi sunt dispuşi să facă un efort. Restul vor rămâne captivi în program, până în momentul în care suferinţa devine insuportabilă. Atunci e târziu. Dar niciodată nu e prea târziu!
sursa: psihologdanielmois.ro
