Connect with us

Hi, what are you looking for?

Dezvăluiri

Regula de aur a celor trei straturi de haine îți salvează viața pe munte. Cum le alegi

foto: ukclimbing.com

Ești confuz atunci când alegi hainele pentru drumeție? Regula celor trei straturi ți-ar putea veni în ajutor, iar în situații extreme ți-ar putea salva viața.

Toți montaniarzii își doresc hainele potrivite pentru o drumeție pe vreme friguroasă, însă vor să și transpire în același timp, fără să simtă disconfort. Nu toți știu, însă, cu ce să se îmbrace. Deși am mai scris despre modul în care îți alegi hainele pe munte, niciodată nu este de ajuns, așa că revenim cu o serie de sfaturi care ar putea fi utile multor iubitori de munte și în special drumeților începători.

De ce este importantă regula celor trei straturi

Dacă porți haine prea groase și nepotrivite, încercând să eviți hipotermia, te vei încinge prea tare, vei transpira și vei simți un mare disconfort. Dacă porți haine mult prea subțiri, sperând să nu transpiri, ai putea îngheța de frig, iar în situații extreme, însăși viața ta este în pericol.

Soluția? Regula celor trei straturi.

Atunci când mergi pe munte în zilele de toamnă și în cele de iarnă, ai nevoie de trei sau chiar de patru straturi de haine. Fiecare strat are rolul său. Primul strat îți oferă confortul de care ai nevoie, îți ține cald și îți păstrează pielea uscată. Al doilea strat are rolul de a-ți ține cald, iar cel de-al treilea strat te apără de vânt și umezeală.

Stratul de bază

Articolele din stratul de bază îți oferă senzația de căldură și confort, în timp ce îți păstrează pielea uscată. Foarte important: stratul de bază se află în contact direct cu pielea ta, de aceea este esențial să te simți confortabil cu hainele pe care le porți astfel.

Chiar dacă te simți confortabil în bumbac, evită-l. Dacă porți haine din bumbac și transpiri, ele se vor îmbiba de umezeală și-ți vor păstra pielea udă, fapt deosebit de periculos pentru sănătatea ta, în special toamna sau în sezonul rece.

Stratul de bază trebuie, astfel, să absoarbă umezeala și să o transfere către exterior, păstrând pielea uscată.

Stratul de izolație (intermediar)

Stratul de izolație este principalul strat responsabil cu păstrarea unei temperaturi confortabile pentru corpul tău.

Conform climbbigmountains.com, ai de ales între un pulover de lână sau un polar, o jachetă de puf sau o jachetă sintetică.

Iată avantajele și dezavantajele fiecăruia:

Polarul/puloverul de lână:

călduros
se usucă mai greu
îți ține cald doar până când se udă
este ideal ca strat intermediar, nu ca strat de suprafață
destul de ieftin

O jachetă de puf:

călduroasă
dacă este purtată ca strat intermediar, se comprimă și devine mai puțin călduroasă
ușoară
se usucă și mai greu
îți ține cald doar până când se udă
destul de scumpă

O jachetă sintetică:

mai puțin călduroasă
mai grea
se usucă mai repede
îți ține, totuși, cald chiar și când e udă
destul de ieftină

Stratul exterior

Acest strat de haine are rolul de a te proteja de vânt, de ploaie și de ninsoare. El nu are neapărat rolul de a păstra căldura corpului în interior, ci de a funcțion ca un scut în fața intemperiilor.

În general, ai la dispoziție două opțiuni: jachetă hardshell sau jachetă softshell.

Iată avantajele fiecăruia:

Jacheta softshell:

confortabilă
rezistentă
îți ține cald
rezistentă la apă, dar nu impermeabilă

Jacheta hardshell:

rezistentă la vânt
impermeabilă
ușoară
nu îți ține cald. Straturile de bază și intermediar sunt esențiale în cazul ei
recomandată pentru drumețiile lungi și/sau în condiții nefavorabile

P.S.: Nu uita nici de ceste piese de echipament. Sunt la fel de importante pentru confortul și siguranța ta ca cele trei straturi de haine.

sursa: emunte.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.