Connect with us

Hi, what are you looking for?

Actualitate

Singura clădire capabilă să reziste la explozii nucleare, clădirea fără nicio fereastră din centrul New York-ului

foto: independent.md

Situată pe 33 Thomas Street, în Tribeca, considerat cel mai sigur cartier din Manhattan și din întregul oraș New York, construcția iese în evidență imediat. Cu toate acestea, rămâne încă învăluită în mister, remarcă publicația Le Temps.

„Este cel mai înspăimântător imobil pe care l-am văzut vreodată”, a recunoscut actorul american Tom Hanks, ajuns la 61 de ani. Întrebându-și fanii de pe Twitter dacă știu cumva „ce se află în interiorul” acestei clădiri construite doar din beton și granit, fără absolut nicio fereastră, într-un stil brutalist dus la extrem, dublul laureat cu Oscar a fost asaltat cu răspunsuri, dar niciunul lămuritor. De fapt, este o întrebare pe care mulți și-o pun și la care mulți încearcă să răspundă zilnic de 44 de ani încoace, noteaza independent.md. Concepută de biroul de arhitectură Carl Warnecke&Associates, clădirea a fost dată în folosință în 1974. Conform datelor oficiale, a servit drept loc de operare pentru compania de telefonie AT&T. Este singura construcție din New York capabilă să reziste la explozii nucleare.

 

foto: independent.md

Însă aceste informații nu au liniștit publicul și nici interesul presei. Considerând că ceva e putred în legătură cu acest imobil, jurnaliștii de investigație ai portalului The Intercept au luat la puricat planul de arhitectură, au intervievat sub acoperire foști angajați ai AT&T și au căutat printre documentele strict secrete primite din partea lui Edward Snowden, un fost angajat al Agenției Naționale de Securitate (NSA) și Agenției Centrale de Informații (CIA) devenit avertizor de integritate.

Punând cap la cap informațiile, The Intercept a ajuns la concluzia că impresionanta clădire fără ferestre din centrul New York-ului este unul dintre principalele puncte de spionaj ale NSA, având atribuit numele de cod „Titanpointe”. NSA dispune acolo de echipamente ultraperformante, capabile să intercepteze comunicații din lumea întreagă, susține sursa sus-menționată.

Contactate pentru a confirma sau infirma concluziile acestei investigații jurnalistice, AT&T și NSA au preferat tăcerea.

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.