Connect with us

Hi, what are you looking for?

Actualitate

Sloavacia interzice Islamul ca religie de stat, înăsprind legea privind Bisericile: „ISLAMIZAREA începe cu un kebab”

Die Selimiye-Moschee in Edirne, Türkei, wird in der Nacht spektakulär in Szene gesetzt

Actul normativ a fost propus de Partidul Național Slovac (SNS) și prevede că o religie trebuie să beneficieze de cel puțin 50.000 de credincioși pentru a putea fi calficată drept religie de stat, scrie The Independent.

Conform statisticilor recente, în Slovacia, țară cu peste 5 milioane de locuitori, trăiesc aproape 2.000 de musulmani și nu există nicio moschee.

Partidul Național Slovac susține că legea era necesară pentru a preveni înregistrarea unor biserici, precum Biserica satirică a Monstrului Zburător din Spaghete, care a atras numeroși adepți în toată lumea. ‘The Flying Spaghetti Monster’ a fost descris și desenat pentru prima oară într-o scrisoare semnată de americanul Bobby Henderson, în anul 2005. Scrisoarea era o formă de protest față de decizia predării, în școlile publice, a materiei ID (o formă contemporană de creaționism), ca alternativă la evoluționism. După acest protest, Henderson a înființat Biserica Monstrului Zburător din Spaghete, care promovează pastafarianismul, o satiră transformată în religie.

„Islamizarea începe cu un kebab și este deja in desfăsurare in orașul Bratislava. Haideți să ne gândim cu ce ne vom confrnta peste 10 ani”, a declarat un politician din SNS pentru Reuters. „Trebuie să facem orice pentru ca nicio moschee să nu se ridice aici”, a continuat acesta.

sursa: altarulcredintei.md

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.