Există în lume multe substanțe otrăvitoare, adesea cu efect instantaneu, alteori lent, ceea ce a lăsat adesea cercetătorii în dilemă, atunci când a fost o crimă la mijloc.
Pentru cercetarea științifică, de multe ori capitolul este închis. Pentru legendă, nu este închis niciodată.
Portalul Big Picture face o scurtă trecere în revistă a câtorva dintre cele mai puternice otrăvuri, notează independent.md.
Cianură
Un număr mare de cianuri sunt puternic toxice, dar cea mai renumită pentru toxicitatea ei extremă este cianura de potasiu. Pentru a ucide instantaneu un adult sunt suficiente 200-300 miligrame.
Datorită efectului ei rapid, cianura a fost folosită de Hitler, Geobbels, Goering și alți naziști, care nu doreau să ajungă în fața judecătorilor.
Singurul om din istorie care a rezistat la cianura a fost Rasputin. Cazul lui este încă în discuție, existând ipoteza că, înaintea cianurii, servise câteva prăjituri, iar zahărul constituie un antidot puternic.
Antrax
Antraxul nu ucide pe loc. El îmbolnăveşte, datorită bacteriei Bacillus Anthracis. Dacă bacteria afectează sistemul intestinal, mor aproximativ jumătate din cei molipsiți. Dacă este atins sistemul respirator, mor aproape toți. Prin cele mai moderne procedee de tratament, medicii nu reușesc să salveze decât 5% din acești pacienți.
Gazul sarin
Gazul sarin a fost creat cu cele mai bune intenții de către cercetători germani, care căutau să obțină un pesticid puternic, dar au obținut altceva decât ceea ce căutaseră. Abia în 1993 a fost interzisă cercetarea și producția în acest domeniu. Deși s-au făcut apeluri insistente pentru distrugerea tuturor stocurilor existente, gazul încă mai este păstrat de către teroriști. Nu se cunoaște dimensiunea stocurilor lor.
Amatoxină
Amatoxina este un produs natural, cu înalt grad de toxicitate, care provine dintr-o ciupercă din familia amitaceelor. Primele simptome nu se produc imediat, ci după circa 10 ore de la consumarea ciupercii ca aliment. Din acel moment, este foarte dificil pentru medici să mai facă ceva, iar dacă reușesc să salveze unii pacienți, aceștia rămân cu sechele grave pe tot restul vieții.
În trecut, ca și astăzi, consumul ciupercilor culese direct din pădure era și este lucru riscant. În țările civilizate, se comercializează numai ciuperci de cultură, care prezintă siguranță.
Mercurul
Mercurul dăunează grav sistemului nervos, rinichilor, ficatului și întregului sistem gastro-intestinal. Întrucât moartea intervine lent, istoria relatează numeroase decese inexplicabile, dar bănuite ulterior a proveni din folosirea mercurului ca perfidă armă letală.
Datorită nocivității acestui element chimic, astăzi în numeroase țări – inclusiv în România – comercializarea termometrelor corporale cu mercur a fost interzisă, acestea fiind înlocuite cu termometre numerice, cu afișaj electronic.
Tetrodoxina
Otrava, extrem de puternică, se găsește în ficatul, icrele și alte organe ale unui pește care își are habitatul în zona californiană. A fost descoperită întâmplător de echipajul căpitanului James Cook, care într-una din zilele anului 1774, s-a ospătat împărățește cu ciorbă preparată din deliciosul pește. A decedat o jumătate din echipaj.
De atunci, a fost întocmit anume pentru marinari un catalog cu viețuitoarele marine care trebuie ocolite de gurmanzi.
Ricinul
Ricinul (Ricinus communis), numit şi „arborele minune”, poate face minuni, dar în aceeaşi măsură provoacă moartea… în funcţie modul de utilizare.
Plantă subtropicală şi tropicală, cultivată în India şi Africa, ricinul ajunge până la 15 m. La noi în ţară este cultivat ca plantă oleaginoasă ori ornamentală. Ricinul este recunoscut de mii de ani pentru virtuţile sale medicinale. Dar, ştiţi cum se spune, „la pomul lăudat să nu te duci cu sacul”, deoarece ricinul produce şi o toxină mortală de şase mii de ori mai puternică decât cianura. Astfel, este capabil să pună la pământ orice animal, oricât de mare ar fi el. Seminţele sunt compuse dintr-un ulei foarte bogat, pe care planta îl protejează prin depozitarea unei proteine, ricinina (alcaloid), toxică pentru majoritatea animalelor, aceasta regăsindu-se în concentraţie mai mică şi în frunze.
Odată ingerată, ricinina (nu confundaţi cu ricina, care este o toxoalbumină, la fel de toxică) generează moartea celulelor prin blocarea producţiei de proteine ce le menţin în viaţă. La oameni, moartea este precedată de convulsii cauzate de disfuncţia ficatului şi a altor organe. Nu există încă un antidot în acest sens. Cazurile mortale cele mai frecvente sunt cauzate de ingestia accidentală de seminţe, dar ricinina poate fi inspirată şi prin aerosol, dizolvată în apă şi alimente ori injectată cu o seringă. A intrat în istorie ca urmare a morţii unui reporter bulgar ucis de o umbrelă trucată ce injecta ricinină. Aşadar, feriţi-vă de „umbrelele bulgăreşti”!
VX
Gazul cunoscut sub numele acestui cod a apărut tot cu prilejul cercetărilor pentru descoperirea de pesticide. Există și astăzi pericolul să fie folosit de teroriști. Simptomele de otrăvire apar după un minut de la inhalare sau de la contactul cu pielea, iar decesul intervine după 10-15 minute.
Toxina botulinică
În mod surprinzător cea mai toxică substanţă din natură este toxina botulinică. O cantitate de toxină botulinică care cântăreşte doar un gram poate ucide peste 14.000 de oameni, chiar dacă toţi aceştia o înghit diluată în mii de litri de apă, iar acelaşi gram de toxină botulinică diluată într-o substanţă injectabilă este suficientă pentru a injecta şi a ucide astfel circa 8,3 milioane oameni!
Toxina botulinică a fost descoperită de către fizicianul Justinus Kerner, care a descris-o drept „cărnaţ otrăvitor”, deoarece bacteria care produce această toxină apare şi se se dezvoltă deseori pe produsele de măcelărie alterate. Tot Justinus Kerner a fost cel care s-a gândit în premieră la posibilitatea folosirii terapeutice a toxinei botulinice, botezată astfel de la termenul latin pentru cârnat – „botulus”.
Pe scurt, toxina botulinică este deopotrivă o proteină şi o neurotoxină produsă de bacteria Clostridium botulinum. Toxina botulinică provoacă botulismul, o boală mortală la om şi la animale. Există trei forme ale toxinei botulinice de tip A (Botox, Dysport şi Xeomin) şi o singură formă de tip B (MyoBloc). Aceasta din urmă nu este atât de mortală ca cele de tip A, şi este disponibilă la vânzare pentru diverse tratamente cosmetice şi medicale.
Toxina botulinică distruge rapid legăturile dintre nervi şi muşchi, fapt care duce la paralizie şi stop respirator. Cantităţi infime de toxină botulinică sunt folosite totuşi la tratarea spasmelor musculare, precum şi la umflarea excesivă şi paralizarea musculaturii care provoacă riduri. Cele din urmă sunt folosite în tratamentul cosmetic cu Botox.
Stricnină
Stricnina a fost obținută pentru prima oară de către chimiștii francezi Pelletier și Kavantu în anul 1818, în scopuri medicinale. Într-adevăr, administrată în doze infinitezimale, stricnina crește metabolismul, îmbunătățește performanța cardiacă și tratează unele forme de paralizie.
O cantitate mai mare însă este letală, moartea intervenind la circa jumătate de oră după consumarea de câte organism, timp în care intervine o suferinţă teribilă și convulsii severe.
Faptul confirmă valabilitatea unor celebre cuvinte rămase de la alchimistul Paracelsus (sec. XVI): Orice otravă ucigătoare poate fi un bun medicament. Totul depinde de doză.
