O nouă categorie de nori, Undulatus Asperatus, descoperită de o echipă de astronomi în 2006, ar putea deveni prima formaţiune noroasă care ar putea fi recunoscută oficial în ultimii 70 de ani.
Denumite şi „valuri agitate”, norii Undulatus Asperatus au fost fotografiaţi pentru prima dată pe cerul din Cedar Rapids, în statul american Iowa, în anul 2006. De atunci și până în prezent au fost văzuți în numeroase locuri de pe glob. Acești nori se formează datorită aerului mai cald, care stă deasupra aerului mai rece, iar vânturile îi modelează în formă de vârtej.
Specialiștii susțin că este nevoie de o cantitate foarte mare de căldură în atmosferă pentru ca acest tip de nori să se nască. Din acest motiv, apariția norilor Undulatus Asperatus se pune pe seama încălzirii globale.
Acești nori sunt de-a dreptul ciudați prin forma lor impunătoare. Ei seamănă foarte bine cu un ocean învolburat, privit de jos în sus. Meteorologii susțin că pe cât de înfiorător arată, acești nori nu aduc întotdeauna ploi sau furtuni. Ei sunt de cele mai multe ori îmspăimântători prin formă și nu prin abundența de apă.
Meteorologii din lumea întreagă studiază încă norii Undulatus asperatus. Potrivit lui Graeme Anderson, de la Universitatea Reading din Marea Britanie, condiţiile în care se creează aceste formaţiuni noroase impresionante sunt asemănătoare celor în care se formează norii Mammatus. Diferenţa dintre cele două categorii constă în faptul că vânturile de mare altitudine modelează vaporii în forma unor valuri şi vârtejuri.