Connect with us

Hi, what are you looking for?

Dezvăluiri

Xenogiosia, vorbirea în limbi necunoscute, una din tainele creierului uman.

creier

Savantul Gh. Marinescu a făcut în noiembrie 1931 la Academia Română o comunicare asupra cazului unei tinere fete, licenţiată în litere, care în urma unui adînc şi straniu somn de 6 ore, la deşteptare nu a mai ştiut unde se găseşte, cine este, a uitat complet să scrie, să citească, să se îmbrace etc.

La 26 octombrie 1931 era mărginită numai la cîteva cuvinte. A trebuit să fie învăţată ca un copil toate de la început, încetul cu încetul, fiindcă orice silinţă o obosea. În loc de mîna dreaptă, a început să scrie mai cu uşurinţă cu cea stîngă.

Apoi, i-a revenit şi memoria cu o extraordinară dezvoltare, putînd să facă socoteli cu 27 de cifre şi să reproducă fraze întregi din l2 limbi ca: latină, persană, ebraică rusă, arabă, ungară, armeană etc. În rezumat se găseşte într-o stare anterioară vieţii intelectuale, fără ca să se poată regăsi starea B în starea A.

Cazul semnalat este excepţional de curios, întrucît s-a produs la o româncă, însă nu este unic. Astfel, pe lîngă Charles Richet care a studiat numeroase cazuri de asemenea natură, cunoscutul psihist italian Ernest Bezzano citează extrem de numeroase cazuri a unor mediumi care vorbesc limbi necunoscute, cazuri numite în psihism „xenogiosie” sau „glosolalie”, dintre care enumerăm cîteva:

Mediumul Turvey vorbeşte în transă dialecte indiene, persane, arabe şi chiar limbi care nu s-au putut identifica.

Theresa Neuman, stigmatizata bavareză din Konnersrenth, a vorbit în mai multe rînduri armeana şi limba în care vorbea Isus, retrăind, în mod mental, calvarul său. Faptul a fost constatat de d-nii Weseley, Wutz, şi I. Baur profesor de teologie semitică la Universitatea din Hali.

Alte cazuri de „xenogiosie” (mediumnitate poliglotă) sînt expuse de acelaşi, printre care cităm: a) scriere hieroglifică din Asia minoră de acum 5 000 de ani î. Chr. obţinută într-un cerc englez; b) într-un cerc australian o comunicare în persană cu 70 secole în urmă; c) într-un cerc englez comunicări în dialect anglo-saxon dispărut de aproape 250 de ani.

Explicaţiile ce se caută a se da de către materialişti cu „memoria cosmică”, „memoria ancestrală” sînt fără nici o bază de demonstrare faţă de faptele produse.

Astfel cazul tinerei românce care a format obiectul comunicării de la Academia Română poate fi clasat în categoria mediumităţilor superioare, tînăra fată retrăind scene dintr-o viaţă anterioară sau servind ca vehicul unor anumite spirite care au găsit în starea sa psihică un teren favorabil de manifestare.

Mediumul de la Cernăuţi – Presa spiritualistă din străinătate ca şi presa locală din Cernăuţi descrie manifestările extraordinare ale mediumului Joseph Schmidt, învăţător din Cernăuţi, în etate de 43 ani, care sînt studiate în clinica spitalului din localitate de către dl. dr. Piticariu, profesor la Universitatea din Bucureşti. Iată cîteva din manifestările mediumnice ale lui Joseph Schmidt. După ce cade în transă, a spus data naşterii unora dintre medicii prezenţi, numele bolnavilor din saloanele spitalului şi bolile de care suferă. Fără a cunoaşte latina, stabilea diagnosticul în această limbă. Revenind în stare normală nu-şi mai aduce aminte nimic din toate acestea.

Ieşind într-o seară din spital, se găsi în mijlocul unui grup de oameni care vorbeau despre un asasinat comis în centrul oraşului de către nişte indivizi care, arestaţi, refuzau să denunţe pe şeful bandei. Căzînd în stare de transă, Schmidt ceru să scrie şi aşternu pe hîrtie litere ebraice, limba pe care nu o cunoştea deloc, şi în care fu descifrat, cu ajutorul unei oglinzi (scriere mediumnică inversată, numită cu oglinda) numele şefului bandei.

În altă împrejurare, Schmidt a spus medicilor spitalului data diferitelor evenimente politice ca demisia Guvernului Maniu şi înlocuirea sa cu Guvernul Iorga. După mărturiile d-lui prof. dr. Piticariu, Schmidt vorbeşte în transă mai multe limbi pe care nu le cunoaşte şi răspunde în aceste idiome întrebărilor ce i se pun.

Locuinţa lui Schimdt a devenit un adevărat loc de pelerinaj, unde majoritatea populaţiei culte din Cernăuţi a dat năvală spre a vedea minunile acestui medium fenomenal.

sursa: ziartricolorul.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.